Ministerul Finanţelor a reuşit să plaseze obligaţiuni pe zece ani de 200 milioane lei, la o dobândă în scădere la 3,92% pe an
Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de 200 milioane lei, iar băncile participante au oferit 470 milioane lei.
Dobânda medie a fost de 3,92% pe an, iar cea maximă – tot de 3,92%.
În 6 iulie, la licitaţia anterioară din aceeaşi emisiune de obligaţiuni scadente 26 iulie 2027, statul a luat cu împrumut 300 milioane lei la un randament mediu de 3,97% pe an şi un randament maxim de 3,98%.
Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 5,8%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna august să împrumute de pe piaţa internă 3,1 miliarde lei, la care s-ar putea adăuga 345 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind semnificativ sub cel din lunile anterioare
Pentru perioada ianuarie-mai, Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi lunare cuprinse între 3,4 miliarde lei şi 3,9 miliarde lei, plus licitaţiile suplimentare.
În iunie, valoarea programată a urcat la 5,3 miliarde lei, în timp ce pentru iulie, Ministerul Finanţelor a programat emisiuni de 5,1 miliarde lei, dar a luat efectiv din piaţă o sumă puţin mai mare, de 5,2 miliarde lei.
În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.
Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.t