Ministerul Finanţelor ar putea menţine sistemul actual de redirecţionare a 2% din impozit către ONG-uri sau introduce o deducere de 1.000 de lei

Economica.net
03 05. 2017
calcul_456765434567_91629100

Una din variantle discutate la Ministerul Finanţelor presupune ca sumele donate să fie deduse integral în limita a 1.000 lei/membru al gospodăriei, în cazul introducerii impozitului global pe gospodărie.

După finalizarea analizelor şi a simulărilor necesare, proiectul Codului Economic, care va include modificările Codului fiscal, va fi lansat îân dezbatere.

ONG-ul Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) a semnalat recent faptul că în proiectul de nou Cod Fiscal se propune introducerea deductibilităţii fiscale a sponsorizărilor, dar ar putea dispărea prevederea referitoare la direcţionarea a 2% din impozitul pe venit.

ARC a lansat o petiţie prin care solicită iniţierea cât mai rapidă a unui dialog între oficialii Ministerului Finanţelor Publice şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, pentru identificarea unor soluţii care să menţină o soluţie simplă, eficientă şi transparentă de finanţare a organizaţiilor neguvernamentale.

În ultimul an pentru care există date, contribuabilii români au redirecţionat peste 30 milioane euro din impozitul pe venit către organizaţiile pe care le susţin.