Ministerul Finanţelor, citat la următorul termen în procesul incendiului din Colectiv

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, că la termenul următor, din 25 septembrie, în procesul incendiului de la clubul Colectiv, care a fost reunit cu cel al fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, să citeze Ministerul Finanţelor, pentru a analiza cererea DNA de introducere în dosar a statului român drept garant pentru plata despăgubirilor către familiile victimelor incendiului.
Economica.net - lun, 11 sept. 2017, 12:07
Ministerul Finanţelor, citat la următorul termen în procesul incendiului din Colectiv

La termenul de luni al procesului, reprezentantul DNA a cerut introducerea în dosar a statului român ca garant pentru plata despăgubirilor către victime, cerere care a fost admisă de instanţă. Astfel, Ministerul Finanţelor a fost citat pentru termenul următor, la care trebuie să trimită un reprezentant.

Tot la termenul de luni de la Tribunalul Bucureşti, rudele a doi dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa la Colectiv au cerut despăgubiri de câte un milion de euro. Rudele altor patru victime au cerut şi ele despăgubiri, fără a preciza însă suma.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 25 septembrie.

Această cauză a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce în 5 aprilie Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la clubul Colectiv cu cel al fostului primar Cristian Popescu Piedone. Totodată, magistraţii au respins cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului „Colectiv” în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul „Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Dosarul „Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.

Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în 14 octombrie instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.

Un al treilea dosar deschis după incendiul din clubul Colectiv este cel în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, pentru că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsuri.

În această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...