Ministerul Finanţelor: Daniel Chiţoiu, vicepremier cu portofoliu

Economica.net
19 12. 2012
chitoiu_88728200

Deputatul PNL Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei în Cabinetul Victor Ponta, este nominalizat acum pentru portofoliul Finanţelor, el urmând să ocupe şi una din cele trei funcţii de vicepremier.

Născut la 11 iulie 1967 în Păuşeşti, judeţul Vâlcea, Chiţoiu este căsătorit şi are un copil.

În perioada 4 aprilie 2004 – 22 decembrie 2008, Chiţou a fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Între 15 martie 2001 şi 2 martie 2005, Chiţoiu a fost controlor financiar al Curţii de Conturi a României.

Absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, Daniel Chiţoiu este doctor în economie, specializarea Relaţii financiar-valutare.

Presa relata, în 2008, că Daniel Chitoiu este finul vicepreşedintelui PNL Dan Radu Ruşanu.

De asemenea, Chiţoiu s-a făcut remarcat şi prin prezenţa în diverse Consilii de Administraţie ale unor societăţi de stat. Conform presei, în 2006 Chiţoiu a fost membru în CA ale CEC, SN Radiocomunicaţii SA, iar la CN Imprimeria Coresi a fost membru în Asociaţia Generală a Acţionarilor.

El deţine, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, un teren intravilan de 360 de metri pătraţi, dobândit în 2010.

De asemenea, el are o casă de locuit, în Capitală, de peste 450 de metri pătraţi, dobândită în 2010, precum şi o maşină Hyundai, fabricată în 2007. Soţia sa are bijuterii dobândite în perioada 1997-2010 în valoare de 12.500 de euro.

La 25 februarie 2010, el a făcut un schimb imobiliar de 330.000 de euro, cu o persoană fizică.

Chiţoiu deţine în conturi 44.700 de lei şi 4.200 de euro. El deţine acţiuni la Compania de Asigurări şi Reasigurări Exim Ro SA, în valoare totală de 40.000 de lei, iar la Fondul Proprietatea, de 200.000 de lei. De asemenea, el deţine acţiuni BCR Asigurări de 120 de lei şi la BCR Asset Management de 200 de lei.

Chiţoiu are un credit la Banca Transilvania, scandent în 2035, în valoare de peste 98.000 de euro. El luase şi un împrumut de 75.000 de lei de la o persoană fizică, scadent în 2011.

El primise, în anul fiscal încheiat, aproape 53.000 de lei din salariul de deputat. Soţia, care lucrează la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a avut un salariu, în ultimul an declarat, de 163.164 de lei. Soţia lui Chiţoiu a încasat aproape 1.000 de lei din drepturi de proprietate intelectuală. Chiţoiu are dividende de la Fondul Proprietatea în valoare de 17.136 de lei.

În declaraţia de interese el a trecut companiile unde este acţionar, precum şi faptul că este membru fondator al Institutului Liberal IC Brătianu.

De asemenea, Chiţoiu este preşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali.