Ministerul Finanţelor: Din 10 septembrie, companiile pot solicita ajutor de stat

Ministerul Finanţelor a anunţat că, din 10 septembrie, companiile pot depune cereri de finanţare prin schema de ajutor de stat 807/2014, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 09:20
Ministerul Finanţelor: Din 10 septembrie, companiile pot solicita ajutor de stat

”Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, din Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014””, se arată în comunicat, scrie News.ro.

Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanţare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.

”Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în anul 2018 în valoare de 1,8 miliarde lei”, se arată în comunicat.

Ministerul a anunţat că cererile de acord pentru finanţare se analizează şi se soluţionează în ordinea înregistrării şi în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

”Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în aşteptare, după caz)”, se arată în comunicat.

Ministerul a anunţat că, în cazul în care, în urma evaluării se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanţare, şi astfel rămân disponibile credite de angajament şi bugetare cererile de acord pentru finanţare rămase în aşteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depăşea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării.

”Pentru cererile de acord pentru finanţare, aflate iniţial în aşteptare, termenele de analiză/soluţionare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse”, se arată în comunicat.

Cererile de acord pentru finanţare nesoluţionate până la data epuizării creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie firmelor.

Iniţial, Guvernul a anunţat deschiderea schemei de ajutor de stat cu data de 27 august 2018, luând în considerare că până la această dată ordonanţa de rectificare a legii bugetului de stat era deja intrată în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...