Ministerul Finanţelor organizează cursuri pentru firmele care vor să acceseze ajutoare de stat

Economica.net
08 08. 2018
calcul_67859430_46053900

Cei interesaţi trebuie să se înscrie completând un formular, iar programarea participanţilor va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca SFPV să comunice data şi ora la care se va organiza instruirea. În cazul în care unii operatori economici vor solicita să participe la o a doua sesiune, ei vor fi programaţi după cei care sunt la prima solicitare, în limita locurilor disponibile.

Fiecare operator economic va putea trimite la instruire maximum doi reprezentanţi, respectiv fie două persoane din partea societăţii aplicante, fie o persoană din partea firmei şi cealaltă din partea unui consultant.

Sesiunile de instruire vor fi susţinute de reprezentanţi ai Direcţiei Generale Ajutor de Stat care vor prezenta prevederile H.G. nr. 807/ 2014, ale Ghidului solicitantului – Revizia 2, precum şi ale Ghidului de plată – Revizia 2. În plus, vor fi discutate câteva speţe generale, cu titlul de exemplu.

„Precizăm că în cadrul acestor întâlniri nu se vor analiza proiecte de investiţii şi nu se va stabili eligibilitatea acestora. Stabilirea eligibilităţii unui proiect de investiţii se poate determina numai după depunerea Cererii de acord pentru finanţare, însoţită de documentele justificative, conform prevederilor legale, şi doar după finalizarea procesului de analiză”, au subliniat reprezentanţii ministerului.

În comunicat se mai arată că Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi a completat H.G. nr.807/ 2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Principalele modificări se referă la diminuarea nivelului minim al investiţiei de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro, modificarea mecanismului de depunere a cererilor de finanţare, acestea urmând a fi depuse în sesiune continuă, renunţarea la selecţia proiectelor pe bază de punctaj, fiind selectate acele proiecte care îndeplinesc criteriile şi condiţiile de eligibilitate, simplificarea planului de investiţii aferent proiectului şi posibilitatea demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii de acord pentru finanţare.

Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/ 2014, cu modificările şi completările ulterioare, îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf.