Ministerul Finanțelor organizează începând din 27 noiembrie o nouă campanie de vânzare de titluri de stat Fidelis. Promoție specială pentru donatorii de sânge

24 11. 2023
Ministerul Finantelor

Perioada de desfăşurare a acestei ediţii este 27 noiembrie – 15 decembrie.

Aceasta este a patra ediţie a campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu Morning Glory, Rock FM, la care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.

„Titlurile de stat au fost mereu atractive atât pentru investitorii la început de drum, cât şi pentru cei experimentaţi, în funcţie de strategia lor şi de apetitul de risc. Siguranţa capitalului investit, faptul că titlurile de stat sunt garantate integral de către stat atât din punct de vedere al capitalului, cât şi al dobânzii aferente, au făcut românii să investească din 2020 până acum peste 22 de miliarde de lei. Venim cu o nouă ediţie ce oferă condiţii avantajoase, atât pentru titlurile în lei, cât şi pentru cele în euro. În plus, fapul că donatorii de sânge, eroii noştri nevăzuţi, vor beneficia de condiţii speciale a devenit deja o tradiţie. Astfel, fiecare picătură de sânge devine o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat devin simboluri ale generozităţii colective”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în sediul Ministerului Finanţelor se va organiza o nouă colectă mobilă de sânge, în zilele de 29 noiembrie şi 4 decembrie. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul instituţiei din Bulevardul Libertăţii nr.16, să salveze până la trei vieţi.

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, având o dobândă de 7,10%, mai mare cu 1% faţă de tranşa uzuală de 1 an. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

În afară de tranşa specială, ediţia Fidelis care debutează pe 27 noiembrie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de un an şi trei ani şi dobânzi anuale de 6,10% şi respectiv 7,25%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de un an şi cinci ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv 5,50%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenţă pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.