Ministerul Finanţelor propune a doua rectificare bugetară din 2018, cu o ţintă de deficit de 2,97% din PIB
Astfel, proiectul de rectificare bugetară prevede majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 228,9 milioane de lei, iar a cheltuielilor, per sold, cu suma de 365,6 milioane de lei.
Fonduri suplimentare vor primi:
- Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale: +2,69 miliarde de lei din care: 1 miliard de lei dobânzi, 671,6 milioane de lei pentru contribuția României la bugetul U.E și 700 milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului;
- Ministerului Muncii și Justiției Sociale: +787 milioane de lei, în principal pentru alocații de stat pentru copii și drepturi pentru persoane cu handicap;
- Ministerului Sănătății: +211,5 milioane de lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale suportate de la bugetul de stat în cazul centrelor de permanență, a unităților și compartimentelor de primiri urgențe;
- Ministerului Justiției: +138,5 milioane de lei per sold, din care 100 milioane de lei pentru cheltuieli de personal;
- Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: + 85,2 milioane de lei per sold. S-au asigurat sume pentru derularea programelor/proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020 (Programul Operațional Regional) + 98,42 milioane de lei;
- Ministerului Afacerilor Interne: +70,6 milioane de lei per sold. S-au identificat economii la cheltuielile de personal și au fost asigurate 116 milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat;
De asemenea, Bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate îşi majorează cheltuielile cu suma de 600 milioane de lei, pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale, a medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale cu scop curativ;
Şi Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat îşi majorează cheltuielile cu suma de 45,4 milioane de lei.
De asemenea, şi Bugetului Asigurărilor pentru Șomaj îşi creşte cheltuieli cu suma de 82,6 milioane de lei.
Tăieri de fonduri:
Potrivit Ministerului de Finanţe, diminuări au fost operate având în vedere gradul de execuție a cheltuielilor, în principal, la proiectele finanțate din fonduri europene la:
- Ministerul Transporturilor (-1,16 miliarde de lei),
- Ministerul Cercetării și Inovării (-228,9 milioane de lei),
- Ministerul Educației Naționale (-198 milioane de lei),
- Ministerul Culturii și Identității Naționale (-176,8 milioane de lei),
- Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-166 milioane de lei),
- Ministerul Fondurilor Europene (-164,9 milioane de lei),
- Ministerul Finanțelor Publice (-128,5 milioane de lei),
- Ministerul Apelor și Pădurilor (-95,9 milioane de lei),
- Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-71,6 milioane de lei),
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (-49 milioane de lei).
Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat și bugetul asigurărilor sociale și poate fi consultat pe site-ul MFP la rubrica Transparență decizională, se precizează în acelaşi comunicat.