Ministerul Finanțelor propune acordarea de ajutoare de stat de 2,25 de miliarde de lei pentru investiţii iniţiale cu impact major în economie

Ministerul Finanţelor propune o nouă schemă de ajutor de stat în valoare totală de 2,25 de miliarde de lei, care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 de milioane de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 17:46
Ministerul Finanțelor propune acordarea de ajutoare de stat de 2,25 de miliarde de lei pentru investiţii iniţiale cu impact major în economie

Potrivit unui comunicat al instituţiei, acordurile de finanţare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

„Venim cu această propunere pentru că vrem să atragem în România investiţii de mare anvergură, pe care să le orientăm către regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, pentru un suflu nou de dezvoltare şi prosperitate în aceste zone. Punem accent pe efectul multiplicator al investiţiilor: nu numai că vor stimula competitivitatea unor ramuri industriale cu tradiţie în România, dar vor crea şi oportunităţi de angajare pentru mii de cetăţeni din întreaga ţară. Vedem că ajutoarele de stat acordate de MF în perioada 2007-2023 s-au dovedit un instrument real de stimulare a atragerii de investiţii şi creării de noi locuri de muncă: până acum s-au emis 304 acorduri pentru finanţare în vederea susţinerii de investiţii în valoare de 6,7 miliarde de euro, care generează peste 61.000 de locuri de muncă. Valoarea contribuţiilor directe generate de proiectele de investiţii este undeva la 4 miliarde euro”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Pentru a putea beneficia de finanţare, companiile trebuie să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum trei ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat. De asemenea, acestea nu trebuie să intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”, să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii şi să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat.

Totodată, potenţialii beneficiari trebuie să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii şi să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.

„Suplimentar pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate şi capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat. Totodată, pentru a fi eligibili, suplimentar faţă de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi să nu aibă acţionari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare”, se arată în comunicat.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunţate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanţare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat şi se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanţare se finalizează cu acord pentru finanţare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcţii, achiziţie de echipamente şi active necorporale, iar activele aferente investiţiei trebuie să fie noi.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026. Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparenţă decizională.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la PPC își consolidează afacerile din regenerabile în România. PPC Renewables absoarbe restul firmelor controlate de grupul grecesc, liderul pieței de regenerabile de la noi
Grecii de la PPC își consolidează afacerile din regenerabile în România. PPC Renewables absoarbe restul firmelor controlate ...
PPC Renewables România va fuziona prin absorbție cu mai multe companii din sectorul energiei regenerabile pe care le controlează, inclusiv cu firmele cumpărate de la Macquarie (fosta CEZ),......
Centura Feroviară București: Cum mai arată stațiile de pe inelul de cale ferată al Capitalei – FOTOREPORTAJ PUM
Centura Feroviară București: Cum mai arată stațiile de pe inelul de cale ferată al Capitalei – FOTOREPORTAJ PUM
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu stațiile de cale ferată de pe inelul feroviar al Capitalei pe forumul ...
Informații oficiale pentru 8 milioane de viitori pensionari. Cum a ales România cea mai socialistă metodă pentru plata pensiilor Pilon II și ce alte opțiuni mai avea-Date în exclusivitate
Informații oficiale pentru 8 milioane de viitori pensionari. Cum a ales România cea mai socialistă metodă pentru plata ...
Pe masa Guvernului se află, pentru a treia oară, un proiect de lege care reglementează plata pensiilor private, act normativ ...
UPDATE Premierul Ilie Bolojan anunță răspicat: Vor fi concedieri! Ce va conține pachetul 2 de măsuri bugetare și cine e vizat. Cresc și impozitele
UPDATE Premierul Ilie Bolojan anunță răspicat: Vor fi concedieri! Ce va conține pachetul 2 de măsuri bugetare și cine ...
Prezent în studioul Antena 3, premierul Ilie Bolojan a dat mai multe detalii referitor la pachetul 2 de măsuri de tăieri ...