Ministerul Finanțelor propune majorarea la 20 de bani a subvenției pe litrul de motorină

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă un proiect de act normativ prin care propune majorarea grantului acordat transportatorilor pe litrul de motorină, de la 13 bani la 20 de bani, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 10 iul. 2024, 18:46
Ministerul Finanțelor propune majorarea la 20 de bani a subvenției pe litrul de motorină

„În vederea respectării nivelului minim din Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, astfel cum este specificat la art. 7 alin. (2) din această directivă, se propune ca valoarea ajutorului de stat acordat pentru compensarea creşterii accizei la motorină să fie de 20 de bani pe litrul de motorină achiziţionată. (…) Măsura identificată şi propusă constă în majorarea sumei restituite de la 13 bani pe litru la 20 bani pe litru de motorină achiziţionată”, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.

Ministerul reaminteşte, printr-un comunicat, că în februarie Guvernul României a aprobat o schemă de ajutor de stat, cu un buget de 180 de milioane de lei, pentru compensarea creşterii preţului la combustibil. Măsura vizează un număr de aproximativ 4.000 de operatori economici licenţiaţi în România, care desfăşoară activităţi de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost şi transport de persoane.

„Din calculele noastre a reieşit că putem suporta această creştere fără să depăşim bugetul aprobat iniţial de 180 de milioane lei, ca parte din planul nostru de a veni în întâmpinarea operatorilor de transport rutier, ajutându-i să-şi menţină activitatea. Indirect, este o măsură temporară de ajutor pentru întreg mediul de afaceri. În contextul în care, în imaginea de ansamblu, operatorii de transporturi asigură interconectarea între sectoare economice cum sunt producţia, comerţul, agricultura şi turismul. Fie că este vorba de transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor sau persoanelor, este un domeniu care asigură funcţionarea eficientă a întregii economii”, a transmis ministrul Marcel Boloş, citat în comunicat.

Prin acordarea ajutorului de stat, acciza plătită de transportatori până la 30 iunie 2024, inclusiv, va avea nivelul redus de 1.650,95 de lei/1.000 litri şi respectiv 1.983,85 de lei/1.000 litri, pentru perioada 1 iulie 2024 până la finalul anului 2024.

Sunt eligibili pentru compensarea creşterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii accizei la motorină, următoarele condiţii: deţin licenţă comunitară eliberată în România; deţin cel puţin un vehicul eligibil; nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii; nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane; nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare; alimentează vehiculele eligibile de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici înregistraţi potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de comercianţi en detail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori staţiile de distribuţie anterior menţionate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emiţător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care deţin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie.

Operatorul economic poate depune la Autoritatea Rutieră Română o cerere de compensare a creşterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

De asemenea, se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...