Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat cu dobândă de 5% pentru populaţie
Conform MFP, titlurile pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.
Persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat prin următoarele canale de distribuţie: în perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal; în perioada 15 iunie – 5 iulie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 15 iunie – 4 iulie 2018 din mediul rural.
Potrivit MFP, un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 lei pentru subscrierile realizate intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ SA.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moştenitori.
‘Emisiunea de titluri de stat Centenar pune în prim plan investitorul român şi îi asigură o dobândă neimpozabilă mai bună decât cele oferite la depozitele bancare. Statul garantează 100% sumele depuse, dobânzile aferente şi este corect să plătească pentru titlurile de stat destinate populaţiei la fel cum plăteşte şi pentru cele destinate pieţei financiare’, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare, posibil şi cu alte maturităţi care urmează a fi stabilite în funcţie de evaluarea interesului pentru această primă emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.