Ministerul Finanțelor: Reprezentanții Comisiei Europene consideră că prin implementarea sistemului RO e-Factura țara noastră a făcut un pas fundamental pentru reformarea sistemului fiscal
„Felicităm România pentru eforturile din ultimele luni pentru implementarea e-Factura, sunteţi fruntaşi printre statele europene la acest capitol”, au transmis reprezentanţii CE veniţi la Bucureşti, citaţi într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Finanţelor, transmite Agerpres.
Potrivit instituţiei, reprezentanţii CE au apreciat că decizia de adoptarea a standardului european de facturare este una corectă, având în vedere că la nivelul UE perspectiva este de a asigura interoperabilitatea şi creşterea vitezei pentru schimbul de date în timp real.
„Modulul e-Factura reprezintă temelia pentru digitalizarea ANAF în lupta împotriva evaziunii fiscale şi reducerea GAP-ului de TVA. Am înţeles de la început că această tranziţie poate genera anumite provocări, dar am fost hotărâţi să le depăşim împreună cu mediul de afaceri şi contribuabilii, tocmai de aceea am lucrat pentru a încerca să aducem funcţionalităţile sistemului cât mai aproape de ce îşi doresc cei care îl utilizează”, a subliniat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în cadrul discuţiei.
Prezenţi la eveniment, reprezentanţii mediului de afaceri au subliniat importanţa adoptării acestui instrument şi au salutat comunicarea eficientă cu Ministerul Finanţelor şi ANAF pentru a îmbunătăţirea continuă sistemului. De asemenea, au subliniat că aşteaptă operaţionalizarea modulului antifraudă să devină funcţional, se mai arată în postarea Ministerului Finanţelor.
La nivel european, instituirea modulului e-Factura, implementată şi în România, are în vedere promovarea unei Pieţe Unice digitale prin simplificarea şi armonizarea implementării facturării electronice, bazate pe standardul european din 2017.
De la 1 ianuarie, e-Factura a devenit pentru toate livrările de bunuri şi prestările de servicii care au loc în România, realizate în relaţia business-to-business (B2B).
Sursa foto: Facebook.com/mfpromania