MFP vrea să înfiinţeze o unitate pentru analiza eficienţei folosirii banului public. Primele rapoarte, în iunie
„La jumătatea anului vom avea la Ministerul Finanţelor o analiză a eficienţei cheltuirii banilor publici, iar această analiză va cuprinde şi un program de la Ministerul Sănătăţii…cred că un program de terapie intensivă pe care ei îl au la minister. Ceea ce am constatat odată cu preluarea mandatului a fost lipsa analizei eficienţei folosirii banului public. Această analiză nu se face în România. Este o unitate la Ministerul Finanţelor Publice, acum suntem în proces de a aduce personal în unitate, şi la jumătatea anului vom avea primele rapoarte, undeva în luna iulie, probabil spre sfârşitul lunii iulie”, a spus Anca Dragu.
Ministrul Finanţelor a precizat că nu este vorba despre auditarea folosirii banilor publici, ci de o analiză calitativă.
Pe de altă parte, întrebată dacă în opinia sa criza din sănătate, determinată de cazul Hexi Pharma, poate fi considerată o problemă de siguranţă naţională, ministrul Finanţelor e evitat să dea un răspuns clar, precizând că este, cu siguranţă, o situaţie care cere o reacţie coerentă şi fermă din partea autorităţilor.
„Discuţiile au vizat măsurile imediate şi nu numai pe care Guvernul să le aibă în vedere şi aici mă refer la crearea unui grup interministerial care să analizeze această situaţie şi la noi reguli care trebuie să fie adoptate şi implementate cu privire la eficienţa folosirii acestor substanţe. (…) Au mai fost momente fierbinţi în Sănătate, au mai fost crize. Mi-e greu să definesc acum ca fiind o situaţie de siguranţă naţională, dar cu siguranţă este o situaţie care cere o reacţie coerentă şi fermă din partea autorităţilor statului şi acesta se va întâmpla la nivelul Guvernului”, a afirmat Anca Dragu.
Referitor la Hexi Pharma, ministrul Finanţelor a spus că în prezent este derulată o investigaţie ANAF pentru a se vedea dacă respectiva companie a făcut evaziune fiscală.
„În acest moment ANAF este alături de alte instituţii ale statului în această investigaţie a companiei respective şi de aceea nu vom putea da mai multe declaraţii la acest moment”, a precizat Anca Dragu.