Ministerul Fondurilor Europene nu şi-a găsit încă sediu. Procedura de închiriere a fost relansată
Această procedură a fost anulată „pentru că au fost prezentate numai oferte neconforme sau inacceptabile, a anunţat MFE. Ieri, 15 iunie, procedura de închiriere a unui sediu a fost relansată, iar data limită pentru depunere a ofertelor este 27 iunie.
MFE vrea să închirieze o suprafaţă de circa 6.000 mp utili pentru aproximativ 543 de persoane.
Momentan, MFE îşi are sediul în clădirea Tower Centre International, deţinută de compania Globalworth a omului de afaceri Ioannis Papalekas şi pentru care contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 30 iunie 2016, aşa cum anunţase anterior instituţia.
Guvernul i-a repartizat MFE corpul B3 din Palatul Parlamentului, printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2016, însă sediul este neutilizabil, din motive ce ţin de degradarea fizică a clădirii, dar şi de securitatea cu privire la siguranţa la foc, igienă, sănătate, izolare termică.