Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi Ministerul Afacerilor Interne au semnat contractul de finanţare pentru două avioane destinate situaţiilor de urgenţă

26 07. 2021
smurdambulantasmurd_1469856172_38543700

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General de Aviaţie, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul ”Air Ambulance”. Din fondurile alocate prin acest proiect, Inspectoratul General de Aviaţie va achiziţiona două avioane noi mediu curier, capabile să transporte minim 2 pacienţi în stare critică, pe o rază de 2.000 km”, a transmis, luni, MIPE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, proiectul contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie la dezastre, prin dotarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu mijloace aeriene moderne pentru transport medical pe distanţe medii şi mari.

Datorită noilor achiziţii, se va reduce timpul mediu de răspuns al intervenţiilor de urgenţă, de la 12.52 minute la 12.05 minute.

 

”Pentru noi, sănătatea românilor este prioritară. Achiziţionarea acestor două avioane medicale este foarte importantă pentru sistemul sanitar din România, dar mai ales pentru pacienţii aflaţi în pericol”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Avioanele vor fi operate de pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, Băneasa, raza de acţiune din acest punct fiind pe aproape întreg teritoriul european.

Valoarea totală a proiectului este de 148.039.178,09 lei. Beneficiar este Inspectoratul General de Aviaţie, din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.