Ministerul Justiţiei dă mai uşor locuinţe de serviciu angajaţilor

Ministerul Justiţiei relaxează condiţiile de atribuire a locuinţelor de serviciu din fondul locativ propriu. Acum se oferă mult mai uşor apartamente celor care au şi alte soluţii locative.
Alina Stanciu - lun, 30 iul. 2012, 21:01
Ministerul Justiţiei dă mai uşor locuinţe de serviciu angajaţilor

Ministerul Justiţiei a modificat, printr-un ordin, Regulamentul privind atribuirea locuinţelor de serviciu din fondul locativ al Ministerului. Actul normativ, care relaxează condiţiile de acordare cu chirie a locuinţelor de serviciu, este deja în Monitorul Oficial. Ministerul de resort a modificat Regulamentul, conform anunţului din Monitorul Oficial, ca urmare a constatărilor şi recomandărilor Curţii de Conturi care a  întocmit un raport de audit financiar în luna august 2011.

Casă de serviciu şi pentru cei cu alternative

Una din principalele modificări stipulate în actualul ordin, comparativ cu cel din 2006, se referă la una dintre condiţiile impuse celor care doresc o casă de serviciu de la Ministerul Justiţiei: existenţa unei soluţii locative alternative. Mai precis, prin actul normativ în vigoare s-a abrogat articolul care stipula că se acordă 10 puncte celor care nu aveau o soluţie locativă alternativă legală la locuinţa de serviciu, inclusiv posibilitatea legală a decontării chiriei şi 0 puncte celor care aveau această posibilitate. Altfel spus, vechiul ordin îi descuraja pe cei care îşi puteau asigura locuinţa şi în alte moduri, în timp ce acum, faptul că un solicitant are şi alte soluţii locative, inclusiv posibilitatea de a sta cu chirie şi a primi bani de la stat în contul ei, nu are nicio importanţă.

De asemenea, în situaţii excepţionale precum situaţia materială sau medicală deosebită a unor solicitanţi ori în cazul necesităţii desfăşurării unor proiecte urgente şi imprevizibile, Ministerul Justiţiei poate atribui prin ordin locuinţe de serviciu inclusiv celor care nu se încadrează în mod normal în prevederile acestei legi. În aceste situaţii însă, acordarea unei locuinţe de serviciu se acordă pentru o perioadă de cel mult 12 luni.

Conform legii, beneficiază de locuinţă de serviciu, până la dobândirea unei locuinţe proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, categoriile de persoane (judecători, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei şi unităţilor subordonate, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, funcţionarilor publici etc) care nu au înstrăinat şi nu deţin o locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Schimb de case la cerere

Conform noului Regulament emis de către Ministerul de Justiţie, persoanele cărora li s-a atribuit o locuinţă de serviciu pot solicita schimbarea acesteia şi atribuirea unei alte locuinţe disponibile din fondul locativ al Ministerului care să corespundă cerinţelor minimale de suprafaţă locativă. Aceasta în contextul în care, potrivit aceluiaşi Regulament,”în măsura posibilităţilor, la atribuirea locuinţelor de serviciu, numărul de camere al locuinţei să fie în concordanţă cu numărul membrilor de familie, prin familie înţelegându-se soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere”.

Anteriorului Regulament stipula doar că „persoanele care beneficiază de locuinţă de serviciu în temeiul prezentului regulament pot solicita schimbul de locuinţe de serviciu. Schimbul de locuinţe de serviciu se poate face numai la solicitarea titularilor contractelor de închiriere sau, după caz, cu acordul acestora”. Acest articol este prezent şi în actuala formă a actului normativ.

Mai multe şanse pentru cei cu vechime

Noul ordin mai stipulează că cei cu o vechime mai mare au întâietate. De acest lucru se ţine însă cont doar în condiţiile în care se obţin punctaje egale şi după ce solicitanţii au fost ordonaţi după punctajele realizate per criteriu, în ordinea descrescătoare a ponderii criteriilor.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...