Ministerul Justiţiei: Premise pentru încheierea monitorizării prin MCV

23 03. 2021
justitie_85816100_82524600

„Apreciem cooperarea cu instituţiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia la nivelul Uniunii Europene. În funcţie de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene, conform unui comunicat al MJ, scrie Agerpres.

În cadrul discuţiilor, ministrul Stelian Ion a dat detalii despre stadiul dezbaterilor parlamentare privind proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ.

De asemenea, el a precizat că proiectele celor trei legi ale justiţiei urmează să fie definitivate şi transmise Comisiei de la Veneţia pentru aviz.

Acestea vor fi adoptate de către Guvern până la finalul lunii aprilie, aşa cum este prevăzut în Memorandumul cu tema „Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) – legislaţia în domeniul justiţiei”.

„Pentru noi, este foarte important procesul de consultare privind legile justiţiei. Am primit propuneri din partea magistraţilor, care vor fi incluse în proiectele actelor normative. De asemenea, vom solicita şi avizul Comisiei de la Veneţia şi al GRECO. În acelaşi timp, ne aşteptăm şi la o dezbatere amplă în Parlament, iar avizele forurilor europene vor avea rolul de a valida întregul concept al celor trei legi”, a declarat ministrul Justiţiei.

Noua Strategie Anticorupţie va fi adoptată în toamna acestui an. În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei şi ANABI au iniţiat consultări inter-instituţionale pentru definitivarea proiectului de strategie integrată pentru recuperarea produsului infracţiunii. Strategia va include un plan de acţiuni 2021 -2025 cu măsuri legislative şi administrative de consolidare a ANABI, dar şi de creştere a eficienţei în ansamblu a sistemului instituţional – poliţie, parchet, instanţe, ANABI şi ANAF.