Update: Ministerul Mediului a dat undă verde pentru finalizarea Amenajării Hidroenergetice Cerna – Belareca

Acordul de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna - Belareca a fost emis marţi, a anunţat ministrul Mediului, Mircea Fechet, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 20:21
Update: Ministerul Mediului a dat undă verde pentru finalizarea Amenajării Hidroenergetice Cerna - Belareca

„Undă verde pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, un proiect care face parte din pachetul de investiţii strategice care pun România pe drumul independenţei energetice. Am emis proiectul de acord de mediu pentru obiectivul amplasat în localităţile Băile Herculane, Mehadia şi Cornereva din judeţul Caraş-Severin, care va conduce la suplimentarea capacităţii medii de producţie energie cu 40,2 GWh/an. Suplimentar, prin acumularea unui volum util de 7,11 milioane mc în barajul de la Cornereva, se asigură capacitatea de stocare a aproximativ 4,15 GWh energie electrică”, a scris Fechet într-o postare pe Facebook.

Acesta a subliniat că Amenajarea Cerna – Belareca este unul dintre cele mai vechi proiecte hidroenergetice din România, demararea primelor lucrări având loc în urmă cu 45 de ani, iar investiţia a fost sistată în anii ’90, la un stadiu de realizare de 80%.

„Proiectul a parcurs toate etapele impactului asupra mediului şi respectă prevederile legale naţionale şi normele europene, aşa cum indică toate cele trei studii de specialitate supuse consultării publicului, respectiv Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, Studiul de evaluare adecvată şi Raportul privind impactul asupra mediului. Aceste studii au condus la integrarea de măsuri de prevenire şi reducere a impactului asupra mediului, inclusiv măsuri de monitorizare, atât pentru perioada de execuţie a lucrărilor de finalizare, cât şi pentru perioada de funcţionare a AHE Cerna – Belareca”, a transmis ministrul Mediului.

Potrivit MMAP, studiile privind proiectul au fost supuse consultării publicului începând cu data de 2 octombrie 2024, nefiind înregistrate solicitări de organizare a unei dezbateri publice şi nici observaţii cu privire la proiect sau rezultatele studiilor elaborate.

Obiectivul „Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca” a fost prevăzut cu două trepte de cădere, una pe râul Cerna şi cealaltă pe râul Belareca, punctul comun fiind centrala Herculane”.

„Investiţia va fi realizată de Hidroelectrica şi se adaugă celor aflate deja în diferite faze de execuţie, prin care valorificăm în interesul românilor resursele de hidroenergie, consolidăm securitatea energetică a României şi ne asigurăm că ţinem în frâu facturile la energie electrică”, a mai scris Fechet pe pagina de socializare.

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, până acum, statul român a investit în acest proiect peste 345 milioane lei.

„Proiectul a început în 1980. Am mandatat conducerea Hidroelectrica să accelereze la maximum toate aceste proiecte, după decenii de întârzieri, amânări, nepăsare şi sabotaje prin procese declanşate în serie. Nu ne intimidează aceste lucruri. Ne motivează să luptăm până la capăt”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

El a reiterat promisiunea de a finaliza hidrocentralele începute înainte de 1989 şi blocate „de procese fără număr” din partea câtorva organizaţii de mediu, menţionând că este vorba despre peste 700 MW, în total, în stadii de execuţie avansate, între 70% şi 98%, investiţii pentru care statul român a cheltuit deja peste două miliarde de euro.

„Energia şi Mediul merg mână-n mână, iar deblocarea acestor proiecte este muncă de echipă”, a punctat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Elena Lasconi, mesaj către locuitorii din orașul în care e primar: “1.000 de euro la impozit dacă nu înțelege de vorbă bună”
Elena Lasconi, mesaj către locuitorii din orașul în care e primar: “1.000 de euro la impozit dacă nu înțelege de ...
Elena Lasconi, fost candidat la alegerile prezidențiale și primar al orașului Câmpulung-Muscel din județul Argeș, și-a avertizat concetățenii că, dacă vor continua să nu se ocupe de......
Prețul untului a ajuns aproape de maxime istorice, din cauza scăderii producției europene și în același timp a creșterii apetitului consumatorilor asiatici pentru acest produs
Prețul untului a ajuns aproape de maxime istorice, din cauza scăderii producției europene și în același timp a creșterii ...
Preţurile la unt sunt aproape de maximele istorice în cea mai mare parte a lumii, din cauza mai multor factori precum provocările ...
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui avion Ryanair aflat pe pista aeoportului din Mallorca
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la bordul unui avion Ryanair aflat pe pista aeoportului ...
Şase persoane au suferit răni uşoare pe aeroportul din Mallorca în timpul evacuării unui avion de pasageri Ryanair din ...
La Paris s-a dat starul sezonului de scăldat în Sena, sub stricta supraveghere a salvamarilor
La Paris s-a dat starul sezonului de scăldat în Sena, sub stricta supraveghere a salvamarilor
La un an după Jocurile Olimpice, publicul larg a putut în fine sâmbătă să-şi reia cu entuziasm scăldatul în Sena, ...