Ministerul Mediului: Avem nevoie de stimularea producţiei de biocarburanţi

Economica.net
04 03. 2016
camelina_sativa_600x4501_75967300

‘România are, teoretic, capacitate mare de producţie de biocarburanţi, însă din cauza subvenţiilor primite pentru motorină fermierii români nu au interes să cultive plante energetice pe terenurile degradate. Biocarburantul produs din camelină poate fi folosit în utilajele agricole sau alte vehicule diesel. Astfel, orice mic agricultor poate să facă economii considerabile la consumul de carburant, folosindu-se de combustibil produs în propria ogradă. România are de atins, până în 2020, o ţintă de 7% de utilizare a biocarburanţilor din totalul de carburanţi folosiţi’, a precizat, al rândul său, Lavinia Andrei, preşedintele al Fundaţiei Terra Mileniul III.

Conferinţă ‘Biocarburanţii şi dezvoltarea comunitară’, organizată de Fundaţia Terra Mileniul III şi Asociaţia Biotehgen, a prezentat o parte din rezultatele proiectului Soluţii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurală Durabilă, care va fi finalizat în iunie 2016.

În 2015, în România au fost cultivate 120 de hectare cu melină, iar pentru 2016 estimările arată că vor fi cultivate 150 de hectare.

‘Pentru a ara un hectar de teren, este nevoie de 30 de litri de ulei de camelină. De pe un hectar cultivat cu camelină se obţin 2 tone de plante, din care rezultă 300 de litri de biocarburant’, spune Ştefana Jurcone, de la Biotehgen.

Proiectul Soluţii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurală Durabilă propune valorificarea potenţialului terenurilor neexploatate, degradate sau nepotrivite culturilor agricole, prin cultivarea plantelor ‘energetice’ rezistente, cu impact economic pozitiv şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Proiectul propune creşterea gradului de informare şi conştientizare a comunităţilor rurale privind independenţa energetică la lucrări agricole şi în gospodărie, prin utilizarea biocarburanţilor din plante energetice şi valorificarea biomasei rămase pentru hrana animalelor.

‘Prin cultivarea camelinei, o plantă energetică rezistentă şi cu impact economic pozitiv, fermierii români pot face economii importante dacă li se arată avantajele şi sunt stimulaţi. Uleiul produs din seminţele acestei plante poate fi folosit ca biocarburant care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cinci comunităţi rurale din judeţele Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ilfov, Ialomiţa şi Prahova au ocazia să înveţe, prin acest proiect, cum se poate produce o parte din carburantul necesar funcţionării utilajelor din fermele proprii, folosind o plantă energetică ce se poate cultiva pe terenurile agricole degradate.

Proiectul are o valoare de 93.000 de euro, din care aproape 83.000 euro reprezintă finanţarea prin granturile norvegiene oferite în cadrul Fondului ONG.

Perioada de implementare a proiectului este între aprilie 2015 – iunie 2016. Proiectul este coordonat de Asociaţia Centrul de Biotehnologii Microbiene-Biotehgen, în parteneriat cu Terra Mileniul III şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare – Comoti.