Ministerul Mediului: Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori în luna ianuarie 2024, prin Sistemul de Garanție Returnare

Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori în luna ianuarie 2024, prin intermediul Sistemului de Garanţie Returnare, a anunţat, joi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-o postare pe Facebook, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 15 feb. 2024, 21:07
Ministerul Mediului: Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori în luna ianuarie 2024, prin Sistemul de Garanție Returnare

În prima lună de funcţionare – decembrie 2023 – producătorii şi importatorii de băuturi au pus pe piaţă aproximativ 45 de milioane de ambalaje cu marca SGR, iar numărul acestora a crescut la circa 180 de milioane în luna ianuarie 2024.

„La mai puţin de trei luni de la inaugurare, SGR este încă la un nivel incipient, însă cifrele raportate se încadrează în estimările iniţiale şi suntem optimişti că obiectivele primului an pot fi îndeplinite. În următoarea perioadă vom vedea din ce în ce mai multe ambalaje SGR pe rafturile magazinelor, până când toate produsele cu ambalaj fără garanţie vor fi înlocuite. De asemenea, continuă în ritm alert atât dezvoltarea centrelor regionale, cât şi campania de sprijinire a comercianţilor pentru semnarea contractelor şi conformarea cu obligaţiile legale. Le mulţumesc tuturor celor care contribuie la succesul acestui proiect esenţial pentru viitorul României”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, în postarea deăe Facebook.

Recordul de ambalaje SGR colectate într-o singură zi îl deţine Municipiul Bucureşti, cu peste 1.000 de saci colectaţi.

Totodată, echipa RetuRO SGR a depăşit 100 de angajaţi. Până la sfârşitul anului, compania intenţionează să creeze aproximativ 600 de locuri de muncă verzi, precizează MMAP.

Te-ar mai putea interesa și
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România exportă, în ziua de Crăciun, energie electrică în cantități mari....
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile ...
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: O zi de doliu naţional a fost declarată în Azerbaidjan pentru 26 decembrie în urma tragicului accident al avionului ...