Ministerul Mediului vrea ca firmele de salubritate să colecteze separat deşeurile

Economica.net
04 03. 2016
waste_containers_deva_33270200

‘Dacă nu închidem lanţul cu obligaţia colectării separate a salubriştilor, nu o să putem face nimic. Acesta este adevărul. Dacă în Legea 101, care nu este a noastră, există prevederi şi dacă la noi Garda de Mediu poate să aplice măsuri coercitive foarte serioase, până la urmă administraţia publică locală, dacă nu are grijă la momentul întocmirii contractului cu un salubrist ca acela să aibă infrastructura respectivă şi de maşini compartimentate să vină să ia (deşeurile – n. r.) nu se rezolvă mare lucru. Aceste aspecte încercăm să le îmbunătăţim acum’, a spus Lupu.

Secretarul de stat a precizat că în momentul de faţă există o colaborare cu Ministerul Dezvoltării.

‘Ministerul Mediului nu este ministerul salubrităţii. Ne-am propus – şi se pare că reuşim – o foarte bună colaborare cu colegii noştri de la Ministerul Dezvoltării, pentru că avem mare nevoie de ei. Sunteţi un cetăţean de bună credinţă dacă vă duceţi sute de metri ca să găsiţi un punct de colectare separată – o să o faceţi o dată sau de două ori, dar dacă vine salubristul şi o ia la grămadă…toţi avem frustrarea aceasta. Asta nu este o problemă a Ministerului Mediului, dar simt că putem să o rezolvăm la nivel de colaborare foarte strânsă. Legislaţia este foarte amplă, foarte stufoasă, n-aş zice că lipsesc foarte multe din ea, însă s-a constatat o lipsă de responsabilitate serioasă a fiecărui actor de pe tot lanţul şi aceea trebuie remediată’, a afirmat Corina Lupu.

De asemenea, ea a atras atenţia că firmele de salubritate trebuie încurajate să ducă o cantitate mai mică la groapa de gunoi.

‘Un alt aspect nefavorabil pentru România în momentul acesta este lipsa unui tarif corespunzător, astfel ca salubristul să ducă mai puţine cantităţi la groapa de gunoi. Ar însemna să fie un preţ mai mare astfel încât să-l descurajeze să ducă. Urmează să fie aplicat din 1 ianuarie 2017, respectiv 80 lei/tonă, şi încercăm să aducem mai aproape aplicarea lui. Am luat în calcul ca, prin Administraţia Fondului de Mediu, o parte din acele contribuţii de 2 lei/kg în cazul nerealizării ţintelor să se reîntoarcă în sistemul gestionării eficiente a deşeurilor’, a mai afirmat secretarul de stat.

Reprezentantul Ministerului Mediului a participat, vineri, la inaugurarea unui sistem de preluare a deşeurilor la Cora Lujerului din Capitală. Astfel, persoanele care au acasă ambalaje de plastic, sticlă sau doze de aluminiu, hârtie, carton echipamente electronice, lămpi, becuri, baterii şi le aduc la Cora Lujerului vor primi bonuri valorice care pot fi folosite la cumpărături în magazinele Cora.

Staţia automatizată de colectare de deşeurilor – SIGUREC – a fost instalată de Green Group, iar preţul unui astfel de echipament este între 80.000 – 120.000 euro, investiţia fiind amortizată în circa 3-4 ani.