Ministerul Muncii dezminte că a elaborat sau iniţiat vreun proiect de amânare a creşterii contribuţiei din Pilonul II
„Având în vedere interesul public manifestat de mai multe publicaţii legat de un eventual act normativ care ar prevede amânarea creşterii contribuţiei din Pilonul 2 (de la 3,75% la 4,75%) până în 2026, vă facem cunoscut că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale nu a elaborat şi iniţiat un astfel de demers şi nici nu a primit spre analiză vreun astfel de proiect”, notează ministerul de resort.
Joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a susţinut că majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii nu va fi amânată.
„Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii. Am vrut să abordez direct o chestiune importantă pentru a pune capăt oricăror speculaţii şi pentru a oferi claritate în legătură cu deciziile ce se iau la nivel de Guvern. Toate aceste speculaţii şi zvonuri nu ne aduc niciun beneficiu. Echipa MF analizează cu atenţie diferitele opţiuni care sunt prezentate la nivelul coaliţiei de guvernare şi calculează impactul pe care îl pot genera. Deciziile adoptate vor fi prezentate de coaliţie. Ce pot să vă asigur este că orice act normativ care va avea semnătura instituţiei noastre va respecta transparent toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare”, a scris Boloş, pe pagina sa de Facebook.
Reacţia oficialului a apărut după ce două organizaţii, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), au solicitat, joi, Guvernului să nu amâne creşterea de la 3,75% la 4,75% a contribuţiei la Pilonul II de pensii, citând informaţii apărute în spaţiul public care fac referire la amânarea până în 2026 a acestei majorări.
Potrivit APAPR, Pilonul II, lansat în urmă cu 16 ani în România, administrează în prezent sume de aproape 25 de miliarde de euro în numele a peste opt milioane de români, cu rezultate investiţionale aproape duble faţă de inflaţie.