Ministerul Muncii lucrează la programul „Prima vacanţă”

Economica.net
29 06. 2015
litoral_romanesc_17485900_13319400_03944700_63339800

„Lucrăm acum la acest program (…) Ne-am îndreptat atenţia către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanţă şi de aceea gândim programul . Sunt mulţi copii care nu au avut posibilitatea de a merge într-o vacanţă, fie că vorbim de mare, fie că vorbim de munte”, a spus Plumb la B1.

Ea a precizat că a existat o dezbatere pe această temă în Departamentul pentru tineret al Consiliului Naţional al PSD, împreună cu organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai elevilor.

Ministrul a adăugat că ”modelul” a fost importat.

„Am şi spus în baza acordului pe care noi l-am încheiat cu Suedia pe zona socială, copii, persoane cu dizabilităţi, că vrem să aducem modelul de pachet de servici pentru copii în România pentru că e cel mai performant la ora actuală”, a menţionat ministrul Muncii.