Ministerul Muncii: Program de 200 milioane euro pentru incluziunea socială a 10.000 de persoane defavorizate
‘Bugetul acestui program este de 200 de milioane de euro din fonduri europene. Acest program se lansează şi în context european, dar şi adaptat la nevoile României. Prin acest program pot fi înfiinţate 1.000 de întreprinderi sociale şi se pot crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, familiile cu mai mult de doi copii, dar şi familiile mono-parentale, femeile în situaţii de risc, persoanele rome, victimele violenţei în familie. Este un program care promovează solidaritatea socială şi cred că a venit momentul în care Guvernul a pus accent nu pe cifre, ci pe oameni. Programul se adresează cu preponderenţă mediului rural, iar aceste întreprinderi sociale vor duce la reducerea decalajelor dintre local şi urban’, a menţionat Rovana Plumb.
Potrivit ministrului, o întreprindere socială va fi finanţată prin acest program doar dacă se creează minimum patru locuri de muncă, iar în cazul a două structuri sociale, numărul de locuri de muncă trebuie să fie de minimum 12. De asemenea, perioada în care locurile de muncă nou-înfiinţate trebuie menţinute este de cel puţin şase luni.
Ghidul privind dezvoltarea economiei sociale, lansat marţi, este aferent Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane /POSDRU/ 2007-2013, Axa Prioritară 6 ‘Promovarea incluziunii sociale’, Domeniul Major de Intervenţie 6.1.
Obiectivul general al Axei prioritare 6 ‘Promovarea incluziunii sociale’ este facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor defavorizate, în scopul creării de locuri de muncă.
Ghidul va fi publicat în Monitorul Oficial în maximum 15 zile de la lansare, ulterior solicitanţii având posibilitatea să depună proiecte specifice.