Ministerul rus al Apărării: 25 de drone ucrainiene, doborâte deasupra Crimeei
„O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu 25 de drone cu aripă fixă împotriva unor ţinte de pe teritoriul peninsulei Crimeea a fost zădărnicită în această noapte”, anunță Ministerul rus al Apărării.
Armata a declarat că 16 drone au fost distruse de focul artileriei antiaeriene, iar celelalte nouă au căzut în urma deturnării lor cu mijloace de război electronic.
„Atacul terorist dejucat nu a provocat victime sau distrugeri”, a precizat Ministerul Apărării.
Anterior, autorităţile ruse au raportat un atac ucrainian cu drone asupra a două clădiri din Moscova.
„Dronele ucrainene ne-au atacat noaptea trecută. Faţadele a două turnuri de birouri din oraş au fost uşor avariate. Nu există morţi sau răniţi”, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram.
Clădirile afectate sunt două turnuri ale complexului de zgârie-nori ai centrului financiar şi de afaceri cunoscut sub numele de City din Moscova.
Autorităţile au ordonat preventiv închiderea aeroportului Vnukovo din Moscova şi devierea zborurilor către aeroporturile Domodedovo şi Şeremetievo, tot din capitală.
În același timp însă, Ucraina a anunţat că a atacat cu succes un pod terestru spre Crimeea şi că a făcut progrese şi în apropiere de Bahmut.
Podul Ciongar, care leagă Crimeea de regiunea continentală Herson, a fost atacat şi avariat, a informat departamentul de comunicare strategică al armatei ucrainene.
Comandantul rus de ocupaţie din Herson, Vladimir Saldo, a semnalat anterior atacuri cu rachete ucrainiene asupra liniei de cale ferată, dar a afirmat că toate cele 12 proiectile au fost respinse. Informaţiile nu au putut fi iniţial verificate în mod independent.
Podul Ciongar, o rută de aprovizionare cheie pentru armata rusă, a mai fost atacat şi avariat de forţele ucrainene în luna iunie.
Ministrul adjunct ucrainean al apărării Anna Maliar a declarat pe Telegram că armata ucraineană avansează ”treptat, dar sigur” în sud, spre oraşele Melitopol şi Berdiansk.
De asemenea, referindu-se la luptele grele de pe frontul din estul regiunii Doneţk, ea a spus: „Astăzi am avansat mai mult pe flancul sudic în jurul Bahmut”.
Citește și:
– Ucraina a trimis drone către Moscova. Două clădiri din capitala Rusiei au fost deteriorate