Ministerul rus al Apărării: NATO nu poate fi garantul libertăţii şi al democraţiei în lume
‘NATO nu poate fi astăzi garantul libertăţii şi al democraţiei în lume, aşa cum afirmă Bruxellesul’, a spus el, adăugând că ‘apar multe întrebări în domeniul securităţii’.
Referitor la sancţiunile occidentale, înaltul oficial rus a afirmat că o serie de ţări occidentale, inclusiv SUA, încearcă să pedepsească Rusia pentru că refuză să joace după regulile lor. Occidentul pedepseşte Rusia pentru că refuză să joace după regulile acestuia, a insistat oficialul de la Moscova.
‘Astăzi sunt evidente încercările unor state de a dicta întregii lumi regulile proprii de joc. Uniunea Europeană şi alte asociaţii îşi arogă dreptul să stabilească cum trebuie să se comporte cineva pe arena internaţională. Iar dacă cineva exprimă un punct de vedere diferit, se încearcă atunci ca acesta stat să fie pedepsit după legile proprii, şi nu ale ONU sau recunoscute de comunitatea internaţională’, a declarat ministrul rus adjunct al apărării, într-o conferinţă de presă.
‘Este ceea ce se petrece astăzi faţă de Rusia, iar rolul de judecător şi l-au asumat SUA, ţările UE, Canada şi o serie de alte state’, a adăugat el.
În loc de cooperare împotriva răului, aceste state creează noi linii de demarcaţie, iar ca ţintă au ales Rusia, a spus Antonov.
Ca urmare a unor astfel de acţiuni, sistemul de securitate internaţional este astăzi subminat, iar restabilirea acestuia fără încredere reciprocă este imposibilă. ‘Fără încredere este dificil de a repara sistemul de securitate internaţional’, a subliniat Antonov.
În pofida tuturor acestor dificultăţi în relaţiile interstatale Rusia-SUA, nu există aspecte problematice în privinţa aplicării Tratatului START-3 de dezarmare nucleară. ‘În întreaga mea activitate militar-diplomatică, nu ţin minte o perioadă când relaţiile ruso-americane să fi fost atât de dificile, dar cu toate acestea Tratatul START-3 funcţionează’, a afirmat el.
Ministrul adjunct al apărării Anatoli Antonov a fost inclus pe lista extinsă cu sancţiuni a UE, publicată la 16 februarie. Sancţiunile presupun îngheţarea activelor şi interdicţia de călătorie în Uniunea Europeană.