Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul Armeniei, ca urmare a unor decizii inamicale luate de Erevan
Ministerul rus de Externe şi-a exprimat îngrijorarea mai ales cu privire la „exerciţiile militare ale Statelor Unite pe teritoriul armean”, o vizită la Kiev a soţiei premierului armean şi decizia Erevanului de a adera la Curtea Penală Internaţională (CPI).
„În ultimele zile, autorităţile armene au luat o serie de măsuri inamicale”, a făcut cunoscut ministerul într-un comunicat.
Ambasadorul armean a avut dreptul la o „prezentare pe larg” la Ministerul rus de Externe, potrivit textului.
Rusia şi Armenia rămân, însă, „aliate şi toate acordurile vizând consolidarea relaţiilor de parteneriat vor fi respectate”, a subliniat ministerul rus.
Armenia a anunţat miercuri că va găzdui săptămâna viitoare exerciţii militare comune cu Statele Unite, implicând forţele americane de menţinere a păcii , un nou semn al eforturilor Erevanului de a se distanţa de aliatul său tradiţional rus.
Kremlinul a reacţionat joi, estimând că aceste manevre americano-armene riscă să destabilizeze Caucazul.
„Este clar că derularea unor astfel de exerciţii nu contribuie la stabilizarea situaţiei şi la întărirea atmosferei de încredere în regiune”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În pofida criticilor armene, „Rusia continuă să asigure funcţiile sale de garant al securităţii” regionale, a insistat el.
Armenii reproşează Moscovei şi trupelor sale de menţinere a păcii că nu îşi îndeplinesc misiunea, lăsând Azerbaidjanul să blocheze un drum-cheie pentru aprovizionarea regiunii Nagorno-Karabah.
Armenia şi Azerbaidjanul au purtat două războaie pentru suveranitatea acestei regiuni muntoase, populată majoritar de armeni, dar recunoscută pe plan internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan.
Cel mai recent război dintre Baku şi Erevan, în 2020, s-a soldat cu înfrângerea Armeniei, care a trebuit să cedeze teritorii Azerbaidjanului în şi în jurul Nagorno-Karabah.
Tensiunile s-au agravat în ultimele luni, cu incidente armate intervenind în mod regulat la frontieră.
Procesul de pace se află de atunci într-un punct mort, în pofida eforturilor de mediere din partea Rusiei, ţară cu influenţă istorică în această regiune , a europenilor şi SUA.
Tensiunile s-au agravat şi mai mult de la începutul lui iulie, când Azerbaidjanul a închis circulaţia în trecătoarea montană Lacin, singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia, generând penurii în regiune.
Sursa foto: Pxfuel.com