Ministerul rus de Finanțe a modificat în sus previziunea privind creșterea economică din acest an, până la 3,9%

Economica.net
30 08. 2024
Anton Siluanov

Prognoza de creştere face parte din noile previziuni pentru 2024, care urmează să fie publicate în perioada următoare şi care vin după publicarea unor date statistice solide ce arată că economia rusească a fost într-o situaţie bună în prima jumătate a anului.

„Vedem cum economia evoluează într-un ritm mai rapid decât prognozau experţii. Asta arată că economia creşte, în parte, şi graţie stimulentelor fiscale pe care l-am utilizat, atât în ultimii ani, cât şi în 2024”, a spus Siluanov.

Până acum, prognoza de creştere economică pentru acest an a Guvernului de la Moscova era de 2,8%. Aceasta după ce anul trecut economia rusească a înregistrat un avans de 3,6%.

O estimare preliminară, publicată zilele trecute, arată că în primele şase luni ale acestui an Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut cu 4,6%, comparativ cu un avans de 1,8% în aceaşi perioadă a anului trecut. Oficialii de la Moscova estimează că această creştere se datorează investiţiilor puternice de capital, inclusiv în sectorul privat, care în al doilea trimestru al acestui an au crescut cu 8,3% în ritm anual, până la 8.440 de miliarde de ruble (92 de miliarde de dolari), după o creştere de 14,5% în primul trimestru.

Noua prognoză sugerează că ritmul de creştere a economiei ruseşti se va diminua în a doua jumătate a anului, ceea ce va ajuta Banca Centrală a Rusiei să facă faţă fenomenului de supraîncălzire a economiei, care a obligat instituţia monetară să majoreze dobânda de referinţă cu 200 de puncte de bază, până la 18%, în luna iulie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

De asemenea, noua prognoză de creştere sugerează că economia Rusiei, impulsionată de producţia militară, rezistă destul de bine, în pofida sancţiunilor economice occidentale şi problemelor cu plăţile internaţionale pe care le întâmpină în relaţia cu marii parteneri comerciali, cum este China.

Sursa foto: Flickr