Ministerul Sănătății a aprobat lista medicamentelor esențiale pentru români. Peste 1.000 de medicamente gratuite. Unde se găsește lista?
„Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esenţiale pentru pacienţii din România. Aceasta conţine 150 de denumiri comune internaţionale (substanţe active), în total aproximativ 1.000 de medicamente care conţin aceste substanţe. Pe listă se regăsesc medicamente esenţiale din programul naţional de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum şi pentru bolile endocrine, printre altele”, anunță un comunicat de presă.
Conform sursei citate, medicamentele cuprinse în ordin se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi sunt decontate 100% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero.