Ministerul Sănătăţii a propus medicii care vor coordona donarea de organe în ţară. Cine sunt ei
Ministerul Sănătăţii a publicat astăzi proiectul de ordin privind desemnarea medicilor responsabili cu identificarea şi declararea potenţialilor donatori de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule care sunt în moarte cerebrală. Proiectul de Ordin al Ministerului Sănătăţii e în dezbatere publică până pe 29 decembrie 2012.
Cinci medici din cele mai importante centre universitare din ţară au fost propuşi să coordoneze la nivel regional procesul de donare de organe, potrivit proiectului de ordin.
În Bucureşti, Ioana Grinţescu a fost propusă responsabilă de donare de organe.
Ioana Grigoraş a fost propusă responsabilă de procesul de donare de organe la Iaşi.
Otilia Moldovan a fost nominalizată să gestioneze donarea de organe la Tîrgu Mureş.
Natalia Hagău a fost propusă să coordoneze donarea de organe la Cluj.
Dorel Săndesc a fost numit responsabil pentru procesul de donare de organe la Timişoara.
Dorel Săndesc a fost propus şi responsabil naţional pentru identificarea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, diagnosticarea morţii cerebrale şi menţinerea în condiţii fiziologice a potenţialilor donatori. Dorel Săndesc este membru al Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant.
Concret, ce vor face cei cinci medici
Punctual, vor colecta toate datele privind listele de aşteptare şi evidenţa receptorilor de la secţiile sau spitalele care desfăşoară activitate de transplant şi le comunică Agenţiei Naţionale de Transplant, în timp real, cu respectarea condiţiilor de siguranţă şi securitate.
De asemenea, vor coordona fiecare acţiune de transplant, vor asigura respectarea alocării organelor şi/sau ţesuturilor şi celulelor, stabilită de către Agenţia Naţională de Transplant.
Cei cinci medici vor asigura manipularea şi transportul organelor şi/sau ţesuturilor în condiţii optime. Mai mult, medicii antemenţionaţi vor ţine evidenţa donatorilor vii şi a celor în moarte cerebrală.
Medicii vor prezenta raportul activităţii de transplant desfăşurate în centrul regional de transplant, anual sau la solicitatea Agenţiei Naţionale de Transplant.
Nu în ultimul rând, ei vor putea prelua oricând atribuţiile coordonatorilor de transplant din unităţile sanitare autorizate şi acreditate pentru efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.