Ministerul Sănătăţii confirmă că un al treilea copil a murit de rujeolă
‘Institutul Cantacuzino a confirmat joi către Centrul Naţional de Control al Bolilor Transmisibile faptul că, în urma analizelor efectuate, cel de al treilea copil care a murit este intens pozitiv pentru virusul rujeolei. Asta înseamnă că a murit din cauza rujeolei’, potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii.
Miercuri, Ministerul Sănătăţii preciza că în primele opt luni ale acestui an, în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă, în 23 de judeţe, iar doi copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, însă aşteaptă confirmarea finală, arăta MS.
‘Comparativ cu anul 2015, creşterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces. Ministerul Sănătăţii condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an’, se sublinia în comunicatul MS.