Ministerul Sănătăţii: Distribuţia cardurilor de sănătate ar putea să nu implice medicii de familie

Economica.net
22 07. 2013
card_sanatate_50009000

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarul de stat Adrian Pană s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF) şi cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printre temele abordate fiind şi distribuţia cardului naţional de sănătate.

În urma întâlnirii au fost convenite mai multe soluţii posibile, una dintre ele vizând faptul ca distribuţia cardurilor de sănătate să nu implice medicii de familie.

„În acest sens, au fost lansate mai multe propuneri de distribuţie a cardurilor, CNAS urmând să hotărască cele mai potrivite variante pentru ca acestea să ajungă la pacienţi”, a arătat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, CNAS şi SNMF au mai stabilit ca iniţializarea cardurilor din punct de vedere medical să fie realizată prin cabinetele de medicină de familie, urmând să se stabilească criteriile. În ceea ce priveşte cititoarele, acestea vor fi achiziţionate centralizat, prin licitaţie naţională, iar distribuirea şi plata se vor negocia ulterior.

În urma discuţiei s-a stabilit ca, până săptămâna viitoare, reprezentanţii SNMF să înainteze CNAS şi Ministerului Sănătăţii propuneri de ameliorare a unor prevederi din Contractul Cadru şi din normele acestuia, inclusiv prevederi pentru modificări legislative.

„Toate aceste propuneri vor fi analizate pentru ca, la sfârşitul săptămânii viitoare, să fie supuse transparenţei decizionale”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, declara, în 16 iulie, că 7,5 milioane de carduri naţionale de sănătate vor fi produse până la sfârşitul anului, dar oamenii le vor primi numai după ce medicii, spitalele şi laboratoarele vor avea cititoare, precizând că acestea ar putea fi folosite din 2014.

„Potrivit Legii sănătăţii, orice român va fi obligat să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează la servicii medicale. În acest context, până la sfârşitul lui 2013 vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Apoi, cardurile de sănătate vor fi distribuite către casele judeţene de asigurări de sănătate. Va urma un dialog pentru a convinge medicii de familie să sprijine distribuţia şi să realizeze iniţializarea cardurilor. Totodată, vor fi stabilite specificaţiile pentru cititoarele de card, pentru a fi garantată compatibilitatea acestora cu sistemul informatic al cardului electronic”, a spus Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă în care a
prezentat principalele obiective ale mandatului său la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Costul unui card naţional de sănătate este de 2,2 euro plus TVA, iar al cititoarelor, de cel mult 50 de euro, a precizat preşedintele CNAS.

Cristian Buşoi a mai spus că ar putea fi nevoie de zeci de cititoare la un spital, dar numai unul la medicul de familie. El a precizat că speră ca medicii de familie să suţină acest proiect, chiar dacă de fiecare dată şi-au exprimat refuzul.

Preşedintele CNAS a adăugat că din 2014 cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în buletinele sau cărţile de identitate noi.

„Adică pe măsură ce oamenii vor schimba cărţile de identitate, noile documente vor avea implantat şi cipul de pe cardul naţional de sănătate, care cuprinde datele de identificare, grupa sanguină, Rh, boli cronice şi acceptul privind donarea de organe”, a mai spus Buşoi.

În replică, medicii de familie au susţinut că editarea datelor pe cardurile de asigurat şi distribuirea lor trebuie făcute doar de CNAS, iar cititoarele de carduri şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie să fie cumpărate de instituţie, prin licitaţie, şi date în folosinţă medicilor, prin contract de comodat.

„Aşa cum am argumentat în numeroase rânduri, distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS.

Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu al medicilor de familie”, au arătat reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, într-un comunicat de presă.

Medicii de familie susţin că editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective, în detrimentul pacientului, afectând calitatea actului medical şi relaţia medic-pacient.

În plus, editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului (DEP) începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanţat din fonduri europene, au mai arătat medicii de familie.

„În calitate de reprezentanţi ai medicilor de familie din România, SNMF şi FNPMF asigură instituţiile statului că medicii de familie sunt primii care înţeleg necesitatea informatizării în sistemul de sănătate românesc, consideră benefică apariţia cardului de asigurat şi îl vor utiliza cu mare încredere. Atragem însă atenţia că relaţia medic-pacient, alterată constant, deliberat şi profund în ultimii ani, mai ales din cauza birocraţiei din sistem, nu mai suportă degradare. Medicul trebuie să rămână medic şi nu are ce căuta ca intermediar în relaţia dintre asigurator şi asiguratul său”, se arăta în încheierea comunicatului de presă.