Ministerul Sănătăţii: Dreptul asiguraţilor la servicii medicale primare decontate trebuie respectat

Dreptul asiguraţilor la servicii medicale primare decontate din fondurile de sănătate trebuie respectat, afirmă Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis presei, după ce medicii de familie au anunţat că îşi vor continua protestul şi nu vor semna actele adiţionale la contractul-cadru cu Casa Naţională de Sănătate, fiind nemulţumiţi de fondurile alocate.
Economica.net - mie, 03 ian. 2018, 12:03
Ministerul Sănătăţii: Dreptul asiguraţilor la servicii medicale primare decontate trebuie respectat

‘Le cer scuze pacienţilor şi consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa acestor oameni în negocieri care, de fapt, au pornit de la discuţii constructive despre debirocratizarea actului medical, în beneficiul pacienţilor şi a cadrelor medicale, după care s-a ajuns la revendicări de ordin financiar. Mă bucur, totuşi, că o mare parte dintre medicii de familie au înţeles dorinţa noastră de a găsi soluţii şi măsuri pentru rezolvarea acestui blocaj. În această perioadă pacienţii pot beneficia de servicii medicale în cadrul cabinetelor medicale care au semnat contracte cu casele de asigurări de sănătate, în cadrul centrelor de permanenţă şi în cel al serviciilor de urgenţă’, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, conform sursei citate.

Potrivit datelor furnizate de Casa Naţională de Sănătate, la nivel naţional peste 60% din medicii de familie au semnat actul adiţional de prelungire a contractului cu casele de asigurări, în baza căruia acordă servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate, iar în Bucureşti numărul medicilor de familie care au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor cu CASMB este de peste 90%.

‘În urma întâlnirilor pe care conducerea Ministerului Sănătăţii le-a avut cu medicii de familie, au fost identificate o serie de măsuri menite să ducă la debirocratizarea actului medical şi au şi fost rezolvate. Reprezentanţii medicilor de familie au fost informaţi despre faptul că se lucrează la un proiect de Ordonanţă ce urmează să fie înaintat Guvernului spre adoptare în luna ianuarie a anului 2018. Ministrul Sănătăţii a solicitat conducerii CNAS ca propunerile de modificări legislative necesare procesului de debirocratizare care urmează sa fie introduse în Ordonanţa de Urgenţă sa fie prezentate pana la data de 10 ianuarie 2018’, se arată în comunicat.

MS susţine că din punct de vedere financiar, ca răspuns la solicitările primite din partea reprezentanţilor medicilor de familie, pentru 2018 s-a prevăzut ca bugetul pentru medicina de familie să se suplimenteze cu 278 milioane de lei (17%).

MS precizează că va primi mai mulţi bani şi personalul medical care lucrează în regim de gardă, în centrele de permanenţă.

Astfel, în 2018, medicii de familie care lucrează în centrele de permanenţă vor beneficia de o creştere a tarifului orar de la 12,8 lei/oră, cât este în prezent, la 40 lei/oră. Tariful orar pentru asistenţii medicali care lucrează în regim de gardă va creşte de la 8 – 10 lei/oră, cât este în prezent, la 20 – 22,5 lei/oră.

‘Centrele de permanenţă sunt mai mult decât necesare mai ales în zonele rurale şi cele defavorizate, acolo unde accesul pacienţilor la serviciile de asistenţă medicală este dificil. Am propus o creştere a tarifului orar la 40 lei/oră, deoarece acesta nu a mai fost crescut din anul 2011, nici chiar în anii 2015 şi 2016 cu ocazia creşterilor salariale din sistemul de sănătate. Există riscul migraţiei medicilor şi desfiinţării centrelor de permanenţă, fiind redus astfel accesul pacienţilor la servicii medicale de bază. Impactul bugetar pentru realizarea acestor majorări este de 180.000 mii lei pentru anul 2018 şi va fi suportat de la bugetul de stat’, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Totodată, MS subliniază faptul că au crescut şi sumele alocate cheltuieli de administrare şi funcţionare ale centrelor de permanenţă de la 6,4 lei/oră/medic, cât este în prezent, la 20 lei/oră/medic şi a sumei alocate pentru medicamentele şi materialele sanitare din trusele de urgenţă ale medicilor de la 2,1 lei/oră/medic cât este în prezent la 4 lei/oră/medic.

‘De asemenea, anul acesta 170 milioane de euro, fonduri europene, vor fi utilizate pentru servicii de prevenţie de care vor beneficia pacienţii. În cadrul acestor programe, medicii de familie şi asistenţii medicali din cabinetelor lor vor beneficia de pregătire gratuită şi salarizare. Legislaţia în vigoare prevede că asiguratul îşi poate alege medicul de familie, având posibilitatea să opteze pentru înscrierea pe listă la un medic aflat in relaţie contractuală cu casa de asigurări, astfel încât sa poată beneficia de servicii medicale ale căror costuri sunt suportate din fondurile de asigurări de sănătate. Medicul care nu are încheiat contractul cu casa de asigurări nu poate elibera reţete compensate şi gratuite. În ultimul an, peste 250 de medici au promovat ca specialişti în medicina primară şi vor putea încheia contracte cu casele de asigurări. Aceştia vor fi invitaţi la următoarea sesiune de contractare care va fi organizată de CNAS anul acesta’, se mai arată în acelaşi comunicat.

În opinia ministrului Sănătăţii, lucrurile trebuie rezolvate doar prin dialog.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...