Exportul paralel cu medicamente pentru bolnavii de cancer a fost blocat până la finele lui 2013

Ministerul Sănătăţii a anunţat azi că suspendă exportul paralel cu medicamente oncologice până la finele acestui an. Decizia vine în contextul în care Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a dezvăluit în urma unei anchete că farmacia Melisa Farm din Ploieşti a cumpărat ieftin medicamente oncologice de la compania de stat Unifarm pe care le-a vândut în străinătate, la preţuri mai mari, fără să onoreze necesarul naţional de medicamente, pe cale de consecinţă, lăsând pacienţii bolnavi de cancer fără medicamente.
Cristina Şomănescu - lun, 01 apr. 2013, 13:15
Exportul paralel cu medicamente pentru bolnavii de cancer a fost blocat până la finele lui 2013

„În urma anchetei s-a dovedit că farmacia Melisa Farm din Ploieşti a livrat prin depozitul din spatele ei în ţările europene, prin export paralel, aceste medicamente (oncologice). A dat comandă la Unifarm (compania de stat) şi apoi le-a exportat în Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, astăzi.

Este vorba despre trei medicamente oncologice esenţiale: Alkeran, Leukeran şi Purinethol pe care farmacia din Ploieşti le-a vândut prin export paralel în statele antemenţionate.

Farmacia incriminată vindea în Europa toate medicamentele oncologice cumpărate ieftin de la compania de stat Unifarm, mai precis la cel mai mic preţ din Europa, privând pacienţii români de medicamente oncologice.

Abia în luna martie am fost informaţi de către ANMDM că această farmacie exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia, a mai spus Eugen Nicolăescu.

„Dacă nu se exportau paralel citostatice, ne ajungeau până în august 2013, exportul a avut ca efect şi crearea unei penurii de medicamente pe piaţă şi poate creşte preţul medicamentelor”, a explicat Nicolăescu.

Semnez ordin de ministru ca până la sfârşitul anului 2013 se suspendă exportul paralel pentru medicamente oncologice monitorizate, a asigurat Eugen Nicolăescu. Ministerul Sănătăţii va monitoriza, zilnic, consumul stocurilor de medicamente la nivelul spitalelor, a mai spus Nicolăescu.

Unifarm a demarat proceduri de achiziţie în regim de urgenţă pentru achiziţionarea acestor produse deficitare, a mai spus ministrul de resort.

Cum funcţionează mecanismul exporturilor paralele

Medicamentele eliberate pe bază de prescripţie medicală sunt aduse în România la printre cele mai mici preţuri din Europa, întrucât aşa prevede legislaţia în vigoare.
În ţară, medicamentele sunt preluate de distribuitori şi importatori care au dreptul să le vândă în alte state, chiar şi în statele de origine, în care primesc un preţ mai bun decât în România. Însă tot legea îi obligă să vândă în străinătate medicamentele cumpărate din România la preţuri mici doar după ce asigură, onorează necesarul naţional de medicamente. Prevedere încălcată în acest caz.

Distribuitorii şi importatorii sunt deja în vizorul Autorităţii de Concurenţă pentru că exportă medicamentele fără ca întâi să aprovizioneze piaţa internă.

Vă amintim că în martie 2012, Consiliul Concurenţei a finalizat investigaţia privind o posibilă încălcare a Legii Concurenţei de către membrii Asociaţiei Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente (ADIM) şi cei ai Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR), fără să aplice sancţiuni. Investigatia a fost declanşată în luna octombrie 2008 ca urmare a deciziei companiilor din aceste asociaţii de a sista livrările de medicamente către spitalele şi farmaciile din ţară.
Conform reprezentanţilor celor două asociaţii, aceasta decizie se datora refuzului Ministerului Sănătăţii de a ajusta preţul medicamentelor, funcţie de evoluţia cursului valutar.

„Implicarea distribuitorilor în activităţi de export nu conduce la riscul unei aprovizionări necorespunzătoare a pieţei româneşti deoarece, conform reglementărilor în vigoare, distribuitorii angro au obligaţia de a satisface cu prioritate şi în mod satisfăcător cerinţele pieţei din România”, declara la finalizarea investigaţiei Bogdan Chiriţoiu, preşedinele Consiliului Concurenţei.
Având în vedere că Ministerul Sănătăţii a dat curs solicitărilor distribuitorilor de produse farmaceutice de actualizare a cursului de schimb conform prevederilor legale şi nu au mai fost sesizate acţiuni similare ale acestora, Consiliul Concurenţei a decis să nu aplice sancţiuni în acest caz. Cu toate acestea, noi am avertizat reprezentanţii celor două asociaţii că operatorii economici concurenţi trebuie să îşi desfăşoare activitatile în mod independent şi ca urmare îi vom monitoriza cu mare atenţie pentru a vedea dacă respectă regulile de concurenţă, a mai declarat la acea vreme preşedinele Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...