Ministerul Sănătăţii: Peste 8.600 de cazuri noi de COVID-19. Rata de infectare în Capitală – 9,76
Conform ministerului, 1.624 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 1.655 şi în judeţele Cluj – 436, Braşov – 431, Constanţa – 418, Timiş – 379, Iaşi – 322, Prahova – 312.
Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 3,82 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti – 9,76, urmată de judeţele Cluj – 9, Ilfov – 7, Sibiu – 6,84, Constanţa – 6,42, Braşov – 6,2, Timiş – 6,04.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.085 teste RT-PCR (3.277 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.808 la cerere) şi 22.328 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.332.446 de teste RT-PCR şi 10.828.897 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.098.268 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 352 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.