Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei au finalizat ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor. Ce prevede

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţei au finalizat, joi seară, ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor începând de luni. Documentul urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.
Economica.net - vin, 05 feb. 2021, 05:46
Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei au finalizat ordinul comun care prevede măsurile pentru redeschiderea şcolilor. Ce prevede

Astfel, cadrele didactice vor efectua triajul observaţional al preşcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităţilor şcolare, iar în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli în semestrul al II-lea.

Documentul precizează că în cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.

„Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, prevede ordinul.

Potrivit sursei citate, testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.

Elevul cu simptomatologie specifică COVID-19 va fi separat de restul grupei/clasei

Protocolul de izolare a elevilor se va aplica în cazul în care aceştia prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată), prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli din 8 februarie.

Protocolul constă în anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar şi izolarea imediată a elevului.

„Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe. (…) Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112”, prevede documentul.

Potrivit sursei citate, după finalizarea perioadei de carantină/izolare, preşcolarul/elevul/studentul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului şi care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.

Masca de protecţie – obligatorie pentru elevi, profesori şi întreg personalul unităţii de învăţământ

Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli din 8 februarie.

Potrivit ordinului, masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi universitar şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.

Acelaşi ordin menţionează că masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor.

Ordinul mai prevede că personalul medico-sanitar sau, în absenţa acestuia, persoana desemnată de unitatea de învăţământ va efectua instruirea personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi nedidactic pentru a observa starea de sănătate a elevilor şi pentru implementarea normelor din acest ordin şi va furniza informaţii privind: elemente generale despre infecţia SARS-CoV-2, precum cele de igienă, tehnica spălării pe mâini, recunoaşterea simptomelor COVID-19, modul de purtare şi eliminare corectă a măştilor, măsurile de distanţare fizică necesare.

„Cadrele didactice au obligaţia să anunţe cadrul medical şcolar sau responsabilul desemnat de conducerea unităţii în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie (tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături), însoţite sau nu de creşteri de temperatură, în vederea aplicării protocolului de izolare”, se mai arată în document.

Conducerile unităţilor de învăţământ pot stabili norme cu privire la măsurarea temperaturii la intrarea în şcoli


onducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar/conexe pot stabili norme proprii cu privire la măsurarea temperaturii la intrarea în instituţie, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la revenirea copiilor în şcoli în semestrul al II-lea.

Potrivit documentului, accesul şi fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituţia de învăţământ de către persoane desemnate de către conducerea unităţii de învăţământ.

„Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este esenţială. Căile de acces (de tip poartă sau uşă) vor fi menţinute deschise în timpul primirii elevilor pentru a limita punctele de contact. (…) După dezinfecţia mâinilor, elevii vor fi îndrumaţi direct în sălile de clasă”, precizează ordinul.

Conform aceleiaşi surse, accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unităţii de învăţământ (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ.

Totodată, părinţii/însoţitorii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi dizabilităţi vor avea acces în unitatea de învăţământ cu respectarea normelor de protecţie sanitară necesare.

Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite

Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze, iar în situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se va asigura un interval de minimum o oră între acestea, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

„Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim. Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel încât să se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menţinerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi. Jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei maxim posibile dintre elevi”, prevede ordinul.

Totodată, elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).

„Se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, dacă condiţiile meteorologice permit. Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile şi a unei aerisiri permanente. Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate. La începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor prin utilizarea unor dezinfectanţi pe bază de alcool. Se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi”, se arată în ordin. 

Unităţile de învăţământ preuniversitar pot emite norme proprii pentru reglementarea de măsuri complementare

Conducerile unităţilor de învăţământ/ unităţilor conexe vor desemna un responsabil, dintre angajaţii proprii, cu atribuţii de coordonare a activităţilor de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2, iar persoana desemnată va fi în permanentă legătură cu personalul medico-sanitar, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare, Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi ai autorităţilor administraţiei publice locale, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind redeschiderea şcolilor începând cu semestrul al II-lea.

Potrivit documentului, unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe/instituţiile de învăţământ pot emite norme proprii prin care să reglementeze măsuri complementare celor prevăzute de prezentul ordin, prin raportare la specificul activităţii acestora.

Ordinul comun al celor doi miniştri prevede măsuri privind pregătirea unităţilor de învăţământ, înainte de reluarea cursurilor:

* Evaluarea infrastructurii prin identificarea spaţiilor de care dispune fiecare unitate de învăţământ pentru procesul de pregătire, precum şi a unui spaţiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2;

* Organizarea spaţiilor (sălilor de clasă), cu aşezarea băncilor astfel încât să se asigure distanţarea de minim 1 m. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă;

* Stabilirea circuitelor funcţionale;

* Organizarea spaţiilor de recreere;

* Asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;

* Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi şi personal;

* Instruirea personalului pentru aplicarea planului de măsuri de protecţie sanitară.

Reluarea cursurilor unei clase – prin decizia conducerii unităţii, după consultarea DSP


Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

„Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru unitatea/structura de învăţământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar/conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB”, prevede documentul.

Potrivit sursei citate, reluarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor, suspendată temporar, se dispune prin hotărârea senatului universitar, după consultarea şi avizul Direcţiei de Sănătate Publică.

Cursurile la o clasă de învăţământ primar se suspendă la apariţia unui caz de infectare cu SARS-CoV-2

Cursurile se suspendă la o clasă din învăţământul primar sau o grupă de grădiniţă la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii făcut joi public.

Potrivit documentului, cursurile clasei respective se suspendă în această situaţie pentru o perioadă de 14 zile.

„În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, se arată în ordin.

La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se efectuează ancheta epidemiologică şi testarea contacţilor acestuia, iar conducerea unităţii de învăţământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau suspendarea cursurilor, după caz, mai prevede documentul.

Totodată, la apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, după consultarea DSP/DSPMB, cu aplicarea prevederilor art. 9 alin (4) din Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5.447/2020.

„DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”, se mai arată în document.

Conform sursei citate, la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB.

În acest caz, DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul unităţii de învăţământ.

Măsura suspendării va fi dispusă prin hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB. 

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...