Ministerul Sănătăţii va finanţa programele cu caracter preventiv, iar CNAS, pe cele curative
Reglementarea este prevăzută într-o ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, care a fost aprobată de Guvern miercuri, la solicitarea Ministerului Sănătăţii.
Programul naţional de transplant va fi derulat în continuare de către Ministerul Sănătăţii, precizează reprezentanţii instituţiei.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a hotărât preluarea finanţării serviciilor de ambulanţă din bugetul de stat, astfel încât întreg sistemul de urgenţă, care cuprinde şi unităţile de primiri urgenţe (UPU), să fie finanţat, unitar.
Actul normativ adoptat miercuri mai prevede posibilitatea ca asistenţii medicali, ambulanţierii şi dispecerii din cadrul serviciilor de ambulanţă să execute gărzi retribuite, în limita prevederilor bugetare.
Până în prezent, de această prevedere beneficiau doar medicii. Asistenţii medicali, ambulanţierii sau dispecerii, pentru orele suplimentare executate beneficiau doar de ore libere. Deoarece personalul este insuficient în multe dintre serviciile de ambulanţă, acesta nu beneficia de orele libere la care ar fi avut dreptul, acestea cumulându-se în timp, potrivit MS.
Măsura urmăreşte evitarea blocării sistemului care acordă asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, determinată de necorelarea dintre suprasolicitarea şi motivarea personalului.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii şi CNAS cer prelungirea până în 28 februarie 2013 a Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi a programelor naţionale, în condiţiile în care bugetul pentru anul viitor nu a fost aprobat.
Proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede prelungirea până la 28 februarie 2013 a aplicării prevederilor HG 1389/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011 – 2012 a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Sănătăţii.