Ministerul Transporturilor: Administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile

Administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale, precizează joi reprezentanţii Ministerului Transporturilor într-o postare pe pagina de Facebook.
Economica.net - joi, 19 apr. 2018, 14:08
Ministerul Transporturilor: Administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile

Potrivit sursei citate, în luna martie a acestui an Metrorex a notificat Sindomet, companie care gestionează toate spaţiile comerciale din staţiile de metrou, că în septembrie 2018 contractul dintre cele două părţi va înceta de drept.

Contractul, încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori, expiră în această toamnă, iar comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare cu acordul părţilor.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a primit joi, delegaţia Sindicatului Liber Metrou (USLM) şi Asociaţiei Comercianţilor din Metrou care au pichetat sediul ministerului. Principala temă discutată a fost prelungirea contractului dintre Sindomet şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou (USLM) şi ai Asociaţiei Comercianţilor din Metrou au protestat joi în faţa Ministerului Transporturilor, nemulţumirile vizând, alături de contractul dintre Sindomet şi Metrorex, problema statutului personalului feroviar şi bugetul Metrorex.

Preşedintele USLM, Ion Rădoi, a anunţat că delegaţia sindicatelor a discutat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor despre toate aceste probleme însă solicitările sindicaliştilor au fost respinse.

Potrivit lui Rădoi, bugetul Metrorex a fost aprobat în Guvern cu o pierdere de 91 de milioane de lei şi în această privinţă nu se mai poate face nimic. Referitor la statutul personalului feroviar, acesta a fost realizat, dar este blocat de patru ani la nivelul Ministerului şi nu va fi trimis spre aprobare Parlamentului pentru că trebuie corelat cu Legea salarizării, dar aceasta ar însemna o anulare.

În ceea ce priveşte contractul dintre comercianţii din metrou şi Sindomet, care urmează să expire în septembrie, Ion Rădoi a spus că Ministerul Transporturilor nu este de acord cu prelungirea.

Reprezentantul USLM a spus că o decizie privind viitoarele acţiuni va fi luată în consiliul general al organizaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...