Ministerul Transporturilor: Discuţiile privind preluarea atribuţiilor vor avea loc sâmbătă

Economica.net
12 07. 2013
ponta_fenechiu_08436700

Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretul pentru desemnarea premierului Victor Ponta ca ministru interimar al Transporturilor, după ce Relu Fenechiu a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

‘Ministerul Transporturilor informează că domnul Relu Fenechiu a confirmat telefonic premierului Victor Ponta decizia de a demisiona din funcţie şi au stabilit ca discuţiile referitoare la preluarea atribuţiilor să fie purtate în cursul zilei de sâmbătă, 13 iulie 2013’, se spune în comunicatul MT.

Relu Fenechiu a preluat oficial mandatul de ministru în decembrie 2012, iar în cele aproximativ şapte luni de mandat, eforturile echipei ministeriale s-au concentrat în primul rând pe îndeplinirea obiectivelor stabilite de România cu instituţiile financiare internaţionale, pornind de la numirea managementului privat în companiile de stat, deblocarea Programului Operaţional Sectorial de Transport, până la finalizarea procesului de privatizare a CFR Marfă în termenul stabilit cu FMI, menţionează MT.

‘Obiectivele asumate şi îndeplinite de Ministerul Transporturilor în această perioadă au un impact pozitiv nu doar asupra economiei naţionale, dar şi în rândul populaţiei prin adoptarea şi finalizarea unor proiecte importante demarate şi nesoluţionate ani la rând’, se afirmă în comunicatul MT, fiind menţionate deblocarea fondurilor europene (4,5 miliarde euro), privatizarea CFR Marfă, implementarea managementului privat în companiile de stat, funcţionarea şi organizarea şcolilor de şoferi, transferul reţelei sanitare a MT în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii, problema taxiurilor de pe Aeroportul Bucureşti, deschiderea circulaţiei pe podul mixt Calafat – Vidin.

‘În ceea ce priveşte decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, deşi nu am obiceiul să comentez astfel de decizii, pot să spun că mă aşteptam să fiu achitat pentru că mă consider nevinovat. Voi continua să lupt pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi sper ca la capătul acestui drum anevoios adevărul să învingă’, a declarat fostul ministru al Transporturilor.