Ministerul Transporturilor reia proiectul Centurii Buşteni, după ce anul trecut a fost anulată licitaţia pentru construirea sa

09 03. 2019
9656056_1_78174900_02349100

Ministerul Transporturilor propune declanşarea procedurilor de expropriere a 53 de imobile, cu o valoare estimată a despăgubirilor de 1,49 milioane de lei, pentru proiectul „Varianta de Ocolire Buşteni Sud km 0+000 – km 1+020″.

Compania de Drumuri lansase încă din noiembrie 2015 licitaţie pentru „Proiectare şi execuţie Varianta de Ocolire Buşteni: Obiectiv 1 Buşteni Sud km 0+000-km 1+020”. În martie 2016, aceasta anunţa că primise nouă oferte pentru Centura Buşteni. 

Pentru varianta de ocolire a staţiunii Buşteni, de un kilometru, contractul era estimat la 17,9 milioane lei, fără TVA şi urma să aibă o durată de 33 luni, din care perioada de proiectare 3 luni, cea de execuţie – 6 luni, iar cea de garanţie – 24 luni.

În 2017 se stabilise chiar şi un câştigător: Alpenside. Acesta a fost însă contestat. În final, în urma unui lung şir de contestaţii, licitaţia a fost anulată pe 29 mai 2018.

Pe lângă acest proiect, care ar putea debloca circulaţia pe Valea Prahovei într-una dintre cele mai aglomerate zone, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a lansat la rândul său licitaţie pentru atribuirea contractului de realizare prin PPP a Autostrăzii Ploieşti – Braşov.

Surse de la Drumuri spun însă că proiectul autostrăzii nu se bate cap în cap cu cel al Centurii Buşteni.

Construirea de centuri ocolitoare pe DN1 pentru unele dintre staţiunile de pe Valea Prahovei este necesară pentru fluidizarea traficului. Acestea ar fi utile în special pe porţiunea Comarnic – Braşov, în care DN1 are doar câte o bandă pe sens, iar în perioadele de vârf de trafic se înregistrează frecvent blocaje.