Ministerul Transporturilor va renegocia contractele de muncă la CFR-uri şi aeroporturi pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de noul Cod Fiscal

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a dispus demararea negocierilor colective la unităţile feroviare de stat şi la aeroporturi, astfel încât salariile lunare ale angajaţilor să nu fie afectate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.
Economica.net - lun, 20 nov. 2017, 20:10
Ministerul Transporturilor va renegocia contractele de muncă la CFR-uri şi aeroporturi pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de noul Cod Fiscal

Pe de altă parte, Stroe a dat asigurări că se va ocupa ca Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) să urgenteze achiziţia de material rulant motor nou pentru CFR Călători, prin utilizarea fondurilor europene şi prin capitalizarea companiei, susţine Confederaţia Naţională Sindicală Meridian.

Potrivit unui comunicat al CNS Meridian, remis AGERPRES, luni a avut loc o întâlnire de lucru între ministrul Transporturilor, Felix Stroe, preşedintele şi secretarul general ai confederaţiei, Ion Popescu şi, respectiv, Dumitru Fornea, şi reprezentanţii FSTFR, ai Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor CFR Călători şi ai Sindicatului Aeroportuar ‘Henri Coandă’, organizaţii sindicale afiliate.

Cu acest prilej, preşedintele CNS Meridian, Ion Popescu, a ridicat problema scăderii cu aproximativ 5 miliarde de lei a bugetului Ministerului Transporturilor alocat pentru anul 2018, de la 13,91 miliarde în 2017, la nouă miliarde de lei.

‘Dacă forma actuală a proiectului de buget pentru anul viitor nu se modifică, activitatea Ministerului Transporturilor va fi grav afectată, iar fondurile europene prevăzute pentru modernizarea infrastructurii de transport şi pentru achiziţionarea de material rulant nu vor putea fi accesate corespunzător alocărilor multianuale prevăzute pentru ţara noastră. Domnul Ion Popescu a solicitat domnului ministru Stroe să facă toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Finanţelor Publice pentru reîntoarcerea acestor resurse bugetare la Ministerul Transporturilor’, se menţionează în comunicat.

Alte probleme importante ridicate de sindicalişti la întâlnirea cu ministrul Transporturilor au vizat: demararea negocierilor colective în termenul prevăzut în OUG 82/2017, respectiv realizarea efectivă a negocierii în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017 la unităţile feroviare de stat în vederea stabilirii salariilor lunare ale angajaţilor, astfel încât aceştia să nu piardă nimic prin transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat, urgentarea demersurilor pentru obţinerea avizului favorabil al Guvernului pentru proiectul de Lege privind statutul personalului feroviar, accelerarea procesului de achiziţii a materialului rulant motor nou pentru CFR Călători, prin utilizarea fondurilor europene, prin capitalizarea companiei şi prin împrumuturi făcute de CFR Călători destinate achiziţiilor de material rulant nou, pentru înlocuirea locomotivelor, automotoarelor şi a ramelor electrice cu vârstă medie de peste 45 de ani.

De asemenea, s-au discutat aspecte privind identificarea soluţiilor necesare astfel încât CFR Călători să nu încheie anul în curs cu pierderi, din cauză că la prima rectificare bugetară s-a micşorat nejustificat compensaţia aprobată prin Hotărâre de Guvern în aprilie 2017 pentru companie, respectiv cu 121 milioane lei; repartizarea echilibrată şi durabilă a bugetelor de investiţii pentru infrastructura de transport, în acord cu normele europene, astfel încât bugetul dedicat infrastructurii feroviare să fie mai mare sau cel puţin egal cu cel destinat investiţiilor în infrastructura rutieră; demararea şi realizarea efectivă a negocierilor colective în termenul prevăzut de lege pentru lucrătorii Aeroportului ‘Henri Coandă’ şi stabilirea unei întâlniri de lucru între ministrul Transporturilor şi reprezentanţii Sindicatului Aeroportuar ‘Henri Coandă’; necesitatea stabilităţii, atât la nivelul politicilor, cât şi la nivelul echipei manageriale, de a se permite formarea unor strategii pe termen lung pentru îmbunătăţirea cadrului legal necesar în vederea dezvoltării proiectelor aeroportuare.

‘Investiţiile în infrastructură şi facilităţi sunt esenţiale în contextul creşterii continue a activităţii aeroportuare atât pentru menţinerea unor standarde ridicate de siguranţă şi confort, dar şi pentru faptul că aeroportul este un obiectiv de interes naţional, iar prin OG 64/1999 a fost aprobat Programul Strategic de Dezvoltare a Infrastructurii Aeroportului Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti, care trebuie implementat până în anul 2020′, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, Felix Stroe a dat asigurări că se va implica în urgentarea demersurilor pentru obţinerea avizului favorabil al Guvernului pentru proiectul de Lege privind statutul personalului feroviar şi introducerea acestuia în Camera Deputaţilor, la Comisiile pentru muncă, pentru transporturi şi în Plenul Camerei Deputaţilor, pentru a se vota favorabil acest proiect legislativ esenţial ‘pentru redarea prestigiului şi a demnităţii lucrătorilor feroviari’, dar şi că se va ocupa personal pentru a determina ARF să urgenteze efectuarea achiziţiilor de material rulant motor nou pentru CFR Călători.

De asemenea, a dispus demararea negocierilor colective şi realizarea efectivă a acestora la unităţile feroviare de stat şi la aeroporturi în vederea stabilirii salariilor lunare ale angajaţilor, astfel încât aceştia să nu fie afectaţi prin transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat, şi a promis că va angaja discuţii cu organizaţiile sindicale şi cu Ministerul Finanţelor Publice pentru identificarea soluţiilor necesare pentru ca operatorul naţional de transport feroviar să nu încheie anul pe pierderi, din cauza micşorării compensaţiilor.

În plus, Felix Stroe le-a spus sindicaliştilor că ‘va promova în mediul politic ideea că repartizarea bugetelor de investiţii pentru infrastructura de transport trebuie să fie în acord cu normele europene, respectiv că repartizarea bugetelor să se facă echilibrat între infrastructura feroviară şi infrastructura rutieră’, iar săptămâna viitoare va efectua, la invitaţia reprezentanţilor Sindicatului Aeroportuar ‘Henri Coandă’, o vizită de lucru la cel mai mare aeroport al ţării, pentru a constata la faţa locului provocările cotidiene ale lucrătorilor care asigură operarea acestui aeroport internaţional care a ajuns la un trafic de peste 10 milioane de pasageri în anul 2016.

‘La problemele ridicate de organizaţiile sindicale, ministrul Transporturilor, domnul Felix Stroe a răspuns: ‘Am venit în acest minister ca să pun o cărămidă, nu ca să dărâm. Mi-am propus ca în perioada mandatului meu de ministru al Transporturilor să redăm prestigiul căii ferate prin adoptarea unui statut modern al personalului feroviar, finalizarea unor tronsoane de infrastructură feroviară şi achiziţia de material rulant motor nou, prin utilizarea fondurilor europene; să desţelenim proiectele de infrastructură rutieră pentru transportul de marfă şi persoane; să asigurăm dragarea corespunzătoare a Dunării pentru realizarea navigaţiei fluviale la standarde internaţionale; să avansăm în modernizarea infrastructurii aeroportuare din România”, se spune în comunicatul CNS Meridian.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...