Ministerul Transporturilor vrea să extindă spitalul Witting din Bucureşti cu două clădiri de două şi trei etaje

Ministerul Transporturilor vrea să extindă Spitalul Witting de pe Calea Plevnei din București și a cerut aprobarea Primăriei pentru un PUZ care va include două clădiri cu două și trei etaje una cu funcțiune de ambulatoriu și cealaltă administrativă, amplasate pe un teren de circa 6.300 mp.
Răzvan Zamfir - lun, 23 mart. 2020, 19:34
Ministerul Transporturilor vrea să extindă spitalul Witting din Bucureşti cu două clădiri de două şi trei etaje

Spitalul Universitar Witting este situat lângă Gara de Nord.

A fost fondat în data de 27 iulie 1918 de către doctorul Traugott Witting, care a pus bazele chirurgiei vasculare din România.

În aceeași clădire funcționează și un sediu al Facultății de Medicină a Universității Titu Maiorescu, București.

Potrivit documentelor cercetate de Economica.net, viitoarele clădiri care vor reprezenta extinderea spitalului vor avea un POT maxim de 55%, un CUT maxim de 2,2 și o înălțime de 16,5 metri și vor avea o suprafață construită maximă de 3.334 mp.

Conform estimărilor, noul ambulator integrat ar urma să trateze între 1.800 și 2.000 de pacienți pe an, iar costul estimat al ambulatorului integrat este de aproximativ 1,2 milioane euro, plus costul dotării noului spațiu.

Proiectul este unul mai vechi, dar a stagnat mai mulți ani. În noua clădire ar urma să fie internați pacienți pentru investigații în mai multe discipline medicale, precum cardiologie sau ginecologie. 

Noua clădire se va învecina cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila“.

Sptalul are, în prezent, 330 de paturi și înainte deservea angajații CFR, dar și-a extins serviciile și către restul publicului.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...