Ministerul Transporturilor vrea să înăsprească pedepsele pentru transportul ilegal de persoane şi mărfuri

Economica.net
17 05. 2017
5_oferim_spre_inchiriere_masini_autoutilitare_de_35_tone_pentru_transport_marfa_oriunde_in_tara_camioane_de_inchiriat_pentru_carat_mutat_mobila_marfuri_voluminoase_80398000

În legea care reglementeaza transportul în regim de taxi, de mărfuri sau persoane, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice sau juridice „pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul (…)”, potrivit News.ro.

În proiectul de OUG, dispare din articolul respectiv sintagma „în mod repetat”, astfel că autorităţile ar putea aplica sancţiunea imediat, fără a mai fi nevoite să demonstreze caracterul repetat al faptei. Potrivit ministerului, actualele dispoziţii ale legii nu prevăd o sancţiune clară pentru cei care desfăşoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie taxi valabilă.

„Având în vedere dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancţiunile prevăzute de Legea nr.38/2003 ca urmare a imposibilităţii demonstrării caracterului repetat al faptei prin care se efectuează transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă, este necesar a se intervenii asupra uneia din actualele dispoziţii ale respectivei legi în sensul de a se revizuii sancţiunea aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea acestei activităţi fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă”, se arată în proiect.

Prin modificarea propusă, autorităţile vor să clarifice condiţiile de aplicare a sancţiunilor, iar aplicarea acesteia se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei.