Ministerul Transporturilor vrea să investească peste 102 milioane lei în modernizarea şi extinderea capacităţii de operare în portul Medgidia

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Medgidia", proiect de 102,31 milioane lei, inclusiv TVA (21,6 milioane euro), potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 15 aug. 2019, 13:16
Ministerul Transporturilor vrea să investească peste 102 milioane lei în modernizarea şi extinderea capacităţii de operare în portul Medgidia

„Valoarea investiţiei este 102.315.784 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 21.532.458 euro (la cursul Inforeuro stabilit de către Comisia Europeană pentru lunamai 2019, 1 euro = 4,7517)”, arată documentul.

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii a fost avizat în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe în luna iulie a acestui an.

„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi alocaţii bugetare, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, arată proiectul consultat de News.ro.

Lucrările propuse a fi realizate contau în: finalizarea danelor de operare nr. 16, 17 şi 18; modernizarea şi consolidarea fronturilor de acostare tip Duc. D’Albi, amonte şi aval de intrarea în port; reabilitarea/modernizarea platformelor portuare; reabilitarea şi dotarea danei de pasageri cu două pontoane de acostare pentru nave pasageri, cu pasarele de acces la cheu pentru călători şi marfă; reabilitarea sistemului de legare nave şi de protecţie cu apărători de cheu a tuturor danelor din port; asigurarea sistemului de colectare ape de suprafaţă de pe platformele portuare; modernizarea clădirii Gara Fluvială şi a anexei sociale (termoizolare, reabilitare a hidroizolaţiei, lucrări de tâmplărie, reabilitarea reţelei de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică şi termică).

Vor fi realizate totodată lucrări de modernizare a drumurilor şi a punctelor de acces / control în port şi modernizarea reţelelor de utilităţi.

„Activităţile de încărcare/ descărcare derulate în portul Medgidia privesc în special produsele de carieră balastieră, materiale de construcţii, cereale şi fier vechi. În ultimii cinci ani, operatori portuari şi-au manifestat interesul de a închiria platforme portuare în portul Medgidia şi ale căror intenţii, din diverse motive, în special infrastructura deficitară şi lipsa facilităţilor portuare, nu au fost materializate în contracte încheiate cu Administraţia Canalelor Navigabile. Corespondenţa purtată s-a concretizat în chestionare completate de aceştia, care au evidenţiat un trafic potenţial suplimentar, în cazul în care infrastructura necesară ar fi disponibilă”, se arată în nota de fundamentare.

Autorii proiectului spun că, având în vedere această cerere potenţială, precum şi starea precară actuală a portului Medgidia, Administraţia Canalelor Navigabile a realizat un studiu de fezabilitate pentru modernizarea şi extinderea capacităţii de operare a portului, ţinând cont de limitările fizice ale infrastructurii portuare existente. În urma studiului a rezultat faptul că nu sunt necesare obiecte noi a fi realizate, ci doar reabilitarea/modernizarea infrastructurilor existente, astfel încât Portul Medgidia să poată fi exploatat în condiţii optime şi de siguranţă.

Obiectivul de investiţii „Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Medgidia” este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG nr. 666/2016 şi este prevăzut la finanţare în perioada 2014 – 2020.

Portul Medgidia este amplasat la km 37+410 (27+000 navigabil) pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Suprafaţa acvatoriului portuar este de 19 ha, iar suprafaţa platformelor portuare inclusiv drumurile de incintă este de 18 ha. Portul Medgidia are 24 de dane.

Portul Medgidia este inclus în reţeaua de transport de interes european (TEN-T).

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...