Ministerul Turismului s-ar putea implica în reabilitarea Centrului Vechi al Bucureştiului
„Primăria Capitalei nu are destule programe de promovare a Bucureştiului ca destinaţie turistică. Mă miră lipsa de interes pentru turism a primarului Sorin Oprescu, pentru că turismul este unul dintre domeniile cu cele mai mari rate de creştere”, a spus Petrescu.
El a afirmat că turismul ar putea aduce noi locuri de muncă în Capitală, precum şi venituri consistente la bugetul local şi central.
Cristian Petrescu susţine, totodată, că Asociaţia de Turism Bucureşti, din care face parte şi Primăria Capitalei, nu funcţionează.
„Voi solicita un punct de vedere al Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu privire la strategia de dezvoltare turistică a Capitalei. Bucureştenii merită mai multă apreciere pentru patrimoniul cultural – artistic şi pentru serviciile de loisir, iar Primăria Capitalei nu a gestionat suficient această temă”, a afirmat ministrul.
El crede că, pe lângă Palatul Parlamentului sau Muzeul Satului, în câţiva ani şi Centrul Vechi al Capitalei ar putea deveni o atracţie pentru turiştii străini.
„În Centrul Vechi trebuie rezolvate mai întâi problemele de infrastructură, inclusiv cele legate de reabilitarea unor clădiri. Doar apoi această zonă poate fi promovată în străinătate”, a afirmat Cristian Petrescu.
El a spus că ministerul pe care îl conduce ar putea încerca impulsionarea finalizării lucrărilor din Centrul Istoric, pentru scoaterea acestui produs pe piaţa turistică, prin exercitarea atribuţiilor care revin Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), conform OG 77/2001.
„Am cerut o evaluare a impactului pe care implicarea MDRT l-ar putea avea asupra reabilitării şi revitalizării Centrului Istoric Bucureşti. Dacă din analiză rezultă că am putea impulsiona finalizarea lucrărilor, cu siguranţă că vom acţiona”, a adăugat el.
Ordonanţa menţionată declară Centrul Istoric al Capitalei drept zonă de interes naţional şi instituie un consiliu de coordonare a proiectului, din care MDRT face parte şi asigură, în acelaşi timp, secretariatul respectivului for. Conform actului normativ, proiectul poate fi finanţat inclusiv de Guvern, prin MDRT.
Citește mai mult pe Mediafax.ro.