Ministerul Turismului: Un parc de aventură în valoare de peste 5 milioane lei va fi construit în oraşul Borsec
„Această investiţie pune în valoare potenţialul zonei Borsec, o staţiune care oferă turiştilor posibilitatea de a petrece o vacanţă unică în orice sezon. Iată încă o dovadă că România este o destinaţie pentru 365 de zile pe an, pentru că oferă posibilitatea turiştilor de a se bucura de vacanţă oricând. La Borsec turiştii pot veni iarna să schieze, iar vara se pot bucura de apele minerale şi iată, în curând, şi de o sanie de vară”, a spus Trif.
Investiţia se ridică la 5,082 milioane de lei, iar contribuţia Ministerului Turismului este de 90% din investiţia de bază.
Conform sursei citate, proiectul presupune construcţia unui sistem de săniuţe de vară demontabil, cu o lungime de aproape 1.400 de metri (pistă coborâre 825,17 metri şi pistă urcare 572,79 metri, diferenţă de nivel 125 metri). Accesul către vârful pistei se va face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcţională pe timpul sezonului rece, astfel că sania de vară va fi un plus pentru dezvoltarea zonei şi atragerea de turişti şi în timpul verii.
„Observ ce amploare are turismul de tip wellness/spa în Europa şi ştiu bine ce potenţial are România din acest punct de vedere. Ministerul Turismului a luat măsuri concrete pentru ca aceste destinaţii să fie modernizate, reabilitate şi să corespundă standardelor europene. De aceea, staţiunile balneoclimaterice primesc finanţare de 90% dacă autorităţile locale depun proiecte la Ministerul Turismului, pentru că am decis prin Hotărâre de Guvern ca toate staţiunile cu potenţial balnear să fie catalogate precum staţiuni de interes naţional. O altă măsură ce a fost adoptată de Guvernul României prevede înfiinţarea Fondului de investiţii pus la dispoziţia tuturor autorităţilor locale care doresc să acceseze bani pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii staţiunilor balneoclimaterice. Şi Borsec trebuie să se regăsească pe lista staţiunilor cu proiecte în Masterplanului de investiţii a Ministerului Turismului. Aştept proiectele la minister”, a subliniat ministrul Turismului.
Ministerul de resort precizează că investiţia de la Borsec vine după ce şi alte proiecte importante au fost finanţate în ultimele luni cu bani din bugetul Ministerului Turismului: pârtiile de schi de la Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava) şi Voineasa (judeţul Vâlcea), dar şi complexul de agrement de la Ocna Sibiului.