Miniştrii de Finanţe din UE au aprobat un control mai strict al bugetelor naţionale

Miniştrii europeni de Finanţe au aprobat marţi un pachet legislativ care măreşte prerogativele Comisiei Europene în privinţa controlului asupra bugetelor naţionale ale ţărilor din zona euro, transmite AFP.
Economica.net - mar, 05 mart. 2013, 16:49
Miniştrii de Finanţe din UE au aprobat un control mai strict al bugetelor naţionale

Decizia, luată în unanimitate, nu este surprinzătoare, având în vedere acordul politic de la sfârşitul lunii februarie, între Parlamentul European şi preşedinţia irlandeză a UE.

Pachetul legislativ trebuie să fie aprobat în plenul Parlamentului European, săptămâna viitoare, pentru a intra în vigoare, şi are rolul de a evita declanşarea unor noi crize în zona euro. Astfel, toate ţările din zona euro trebuie să prezinte proiectele de buget pentru anul următor Comisiei Europene şi Eurogroup, înainte de jumătatea lunii octombrie.

Dacă un proiect nu respectă exigenţele Pactului de Stabilitate, care interzice deficite bugetare de peste 3% din PIB, atunci Comisia Europeană poate cere modificări. CE va verifica totodată, în luna mai, dacă bugetul îi respectă recomandările.

Parlamentele naţionale vor rămâne suverane şi vor aproba proiectele de buget.

Statele care beneficiază de un program de asistenţă financiară, precum Grecia, Irlanda şi Portugalia, vor fi supuse unei supravegheri sporite.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice din România
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice ...
Grupul R.Power, unul dintre liderii europeni în sectorul energiei regenerabile, a semnat un acord de finanțare de tip project finance cu Bank Gospodarstwa Krajowego (Banca Națională de Dezvoltare......
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Menținerea unui echilibru economic este o provocare pentru orice țară, iar România nu face excepție. Creșterea economică ...
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Roman Vassilenko, ministrul adjunct al afacerilor externe al Kazahstanului, ne-a vorbit despre posibilitățile de colaborare ...
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba de parteneri economici sau de instituţiile statului
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba ...
Modernizarea Poştei Române nu depinde numai de companie ci şi de partenerii săi economici sau instituţiile statului, ...