Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat parţial programul de salvare a Greciei

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat parţial al doilea program de salvare a Greciei de 130 miliarde euro, respectiv 58 miliarde euro pentru restructurarea datoriilor către creditori privaţi şi recapitalizarea băncilor elene, la care se adaugă 35 miliarde euro ca sursă temporară de finanţare.
Economica.net - joi, 01 mart. 2012, 19:04
Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat parţial programul de salvare a Greciei

Astfel, s-a revenit, joi, la un plan anterior de împărţire în două a programului de susţinere financiară, urmând ca fondurile destinate direct Guvernului de la Atena să fie aprobate ulterior, în funcţie de succesul restructurării datoriilor către creditorii privaţi, relatează Financial Times.

Miniştrii au aprobat 35,5 miliarde de euro pentru restructurarea datoriilor către creditorii privaţi, în operaţiunea de schimb de obligaţiuni de 200 de miliarde de euro, precum şi alte 23 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor elene.

Restul de 71,5 miliarde de euro, din totalul programului de 130 miliarde euro, nu are încă acordul final al miniştrilor.

Tot joi, alte 35 de miliarde de euro au fost aprobate ca sursă temporară de finanţare, astfel încât băncile din Grecia să poată continua să acceseze împrumuturi ieftine de la Banca Centrală Europeană (BCE), pentru operaţiunile curente.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat că Grecia a îndeplinit toate condiţiile necesare obţinerii celui de-al doilea program de salvare şi lucrurile evoluează bine, dar decizia acordării efective a banilor va fi luată ulterior, în funcţie de succesul operaţiunii de reducere a datoriilor către creditorii privaţi.

„Eurogroup a reiterat că succesul reducerii datoriilor, cu o participare importantă a creditorilor privaţi, şi o evaluare finală pozitivă a măsurilor luate de Grecia sunt condiţiile necesare aprobării acordului”, a afirmat Juncker după reuniunea miniştrilor.

Al doilea plan de salvare a Greciei este format dintr-un ajutor public de 130 de miliarde de euro şi reducerea datoriilor elene către creditorii privaţi cu 107 miliarde de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...