Miniştrii europeni ai Finanţelor vor să majoreze sumele alocate pentru apărare dar nu ştiu cum

23 02. 2024
tanc M1A1 abrams 4567898765

„Trebuie să vedem cum putem utiliza Banca Europeană de Investiţii (BEI) să finanţeze provocările pe care le avem în Europa”, a declarat vineri ministrul belgian al Finanţelor, Vincent Van Peteghem. Luând cuvântul la debutul reuniunii informale a miniştrilor europeni ai Finanţelor, care are loc la Ghent, Van Peteghem a spus că „tranziţia verde este desigur una, tranziţia digitală este alta, autonomia şi competitivitatea strategică este una importantă”.

„Însă actuala situaţie globală de securitate şi apărare este la fel de importantă. Aşa că trebuie să ne uităm la care sunt oportunităţile şi posibilităţile”, a subliniat ministrul belgian al Finanţelor.

La rândul său, ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a spus că ar trebui utilizate instrumente fiscale comune pentru a îmbunătăţi competitivitatea Europei precum şi pentru îmbunătăţirea securităţii. „Există un element important atunci când vorbim de apărare, care este industria europeană de apărare şi, desigur, consolidarea apărării europene. Nu este vorba doar de elementul emisiunilor comune de obligaţiuni ci şi de utilizarea instituţiilor UE pentru a finanţa aceste proiecte”, a spus Carlos Cuerpo.

Preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a recunoscut că, pentru moment, finanţarea pentru sectorul de apărare va fi asigurată, individual, de guvernele europene. „Ceea ce se întâmplă pentru moment este că ţările, la nivel naţional, fac contribuţii mai mari pentru propria lor apărare şi pentru apărarea Europei. Vor fi analizate şi alte opţiuni cu privire la cum putem adânci securitatea UE, însă pentru moment, toate eforturile statelor membre vor continua să fie luate la nivel naţional”, a spus Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană vrea să îşi relanseze industria de apărare după mai mulţi ani de reduceri de cheltuieli. În timp ce unii oficiali au sugerat că împrumuturile comune ar putea fi utilizate în acest scop, utilizarea Băncii Europene de Investiţii a fost de asemenea propusă.