Ministru de Externe: Arabia Saudită neagă orice apropiere cu Iranul

Economica.net
05 09. 2017
iran_vs_saudi_arabia_93464600

‘Dacă Iranul doreşte relaţii bune cu Arabia Saudită, trebuie să îşi schimbe politica şi să respecte dreptul internaţional’, a declarat Adel al-Jubeir în cursul unei conferinţe de presă organizate în capitala britanică.

‘Organizarea hajj (pelerinaj) este o obligaţie religioasă, nu priveşte politica’, a adăugat el.

În pofida întreruperii relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, peste 86.000 de pelerini iranieni au participat săptămâna trecută la marele pelerinaj musulman, unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, spre deosebire de 2016 când nu au putut îndeplini acest ritual.

Anul trecut au fost victimele întreruperii relaţiilor diplomatice ale ţării lor cu Iranul după ce, în ianuarie 2016, ambasada saudită la Teheran a fost vandalizată de o mulţime care a reacţionat la executarea în regat a unui demnitar religios şiit saudit.

‘Mulţumim Arabiei Saudite (…) fiindcă a optat pentru o nouă atitudine în privinţa pelerinilor iranieni’ cu ocazia hajj, a declarat Ali Ghazi-Asghar, reprezentantul ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Aceste afirmaţii au deschis calea speculaţiilor în legătură cu o eventuală apropiere între Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită.

Cei doi mari rivali regionali cunosc relaţii foarte tensionate de mai mulţi ani, în special din cauza punctelor de vedere divergente în unele dosare ca războiul din Siria, conflictul din Yemen, situaţia din Bahrain sau din Irak.